Ion Ștefan: ”Arena din Ghencea va fi predată în septembrie”

ion-stefan.jpg

Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a verificat, astăzi, 26 august, stadiul lucrărilor la stadionul Ghencea, obiectiv realizat prin Compania Națională de Investiții (instituție aflată sub autoritatea MLPDA): ”Stadionul Ghencea va fi, în curând, gata! Am discutat cu reprezentantul firmei de construcții și cei de la CNI, iar în septembrie, arena va fi predată. Până atunci, se montează gazonul și se fac lucrări interioare, iar totul arată foarte bine!”

În prezent, lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 90%, gazonul este montat în proporție de 50% și urmează ca, săptămâna viitoare, să fie finalizată montarea lui, după care urmează ranforsarea sintetică a gazonului.

De asemenea, se lucrează la finisajele interioare și amenajările exterioare, iar instalația de nocturnă și de sonorizare sunt funcționale (probele au fost făcute la sfârșitul săptămânii trecute și se lucrează la reglajele pentru instalația de nocturnă).

În perioada următoare, trebuie finalizate lucrările la utilități (care revin în sarcina beneficiarului CSA Steaua), astfel încât, la sfârșitul lunii septembrie, ar putea fi demarate procedurile în vederea recepționării și predării obiectivului de investiții.

Sursa: MLPDA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.