Kaspersky Innovation Hub caută startup-uri de securitate cibernetică

Kaspersky_Lab.jpg

Compania rusă de cybersecurity Kaspersky caută startup-uri de securitate cibernetică din toată lumea, pentru hub-ul său de inovare, un program prin care firmele mici vor avea șansa să lucreze alături de gigantul IT și să primească acces la baza sa de clienți.

Antreprenorii interesați pot să aplice AICI, la Kaspersky Innovation Hub, până pe 13 septembrie 2020. Înscrierile se fac în limba engleză.

Acesta nu este nici incubator, nici accelerator de afaceri, ci un program prin care Kaspersky caută noi oportunități de inițiative de business comune cu startup-urile care au potențial de creștere.

Firmele selectate vor semna un acord de cooperare cu compania rusă și vor primi sprijin din partea unei echipe Kaspersky dedicate, pentru scalarea la nivel global a soluției propuse de startup.

Startup-urile selectate vor avea astfel acces la baza de clienți a gigantului rus, iar soluțiile complementare portofoliului existent vor putea fi integrate cu tehnologiile Kaspersky.

De asemenea, prin acest program, Kaspersky spune că va testa produsele sau serviciile startup-urilor selectate, le va valida potențialul tehnologic și de business și va dezvolta afacerea împreună cu acestea.

Kaspersky Lab este unul dintre liderii mondiali ai pieței de produse antivirus, cu peste 400 de milioane de utilizatori…detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top