Laufer: Legea parteneriatului public-privat ar putea fi functionala din octombrie

8-ilan-laufer-img-9757.jpg

Legea parteneriatului public privat ar putea fi functionala din luna octombrie, in aceasta vara urmand a se realiza normele de aplicare, a declarat, miercuri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, intr-o conferinta de presa.

‘In acest moment avem un draft refacut al legii care a fost in noiembrie 2016. Din pacate, am avut un grup de lucru extins si am incercat sa gasim solutii pentru a reusi sa reglam din normele de aplicare ale legii anumite mici disfunctionalitati care erau in legea din 2016. Nu am reusit sa facem acest lucru si, impreuna cu toate organizatiile, si guvernamentale si non-guvernamentale, si institutii europene care au facut parte din grupul de lucru, am ajuns la concluzia ca va trebui sa avem o noua lege, mult mai simplificata, mai usoara, mai clara si care sa poata fi implementata si pentru proiecte mici si pentru mari’, a spus Laufer.

Potrivit acestuia, dupa aproximativ 15 sedinte de lucru, s-a ajuns la formatul unui draft final, care este adaptat la conditiile si la legislatia europeana.

‘Urmeaza deja sa lucram vara aceasta pentru a crea si normele de aplicare, fiindca ne dorim ca din luna octombrie aceasta lege sa fie deja functionala si nu dorim sa mai pierdem timpul cu normele de aplicare. in acest sens, nu vom avea vacanta in aceasta vara si urmeaza sa lucram la normele de aplicare, fiindca este o masura prioritara pentru noi, ca minister, si pentru intregul program de guvernare pe care il avem’, a precizat ministrul.

Sursa: Economica.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top