Dupa parerea lui Parag Khana, marile razboaie sunt ciclice, iar singurul fenomen care l-ar putea impiedica pe cel care urmeaza este globalizarea: nici o putere nu o poate controla si nimic nu o poate opri, „decat daca totul se opreste”.
Autorul american Parag Khana nu crede intr-o lume cu mai multe centre, printre care si Japonia, si un califat islamic, si o Indie, si o Rusie renascute, cosiderand ca America, U.E. si China detin deja aproape intreaga putere si nu vor mai permite alti concurenti, alte superputeri, dominandu-le la ele acasa.
Numai un razboi ar putea schimba aceste reguli ale jocului. Si eu cred ca el nu este in intregime exclus. Avind in vedere numeroasele zone critice de fractura existente in special in Asia si pe care le remarca Robert Kaplan in „Foreign Policy” din iulie-august 2009.
Geopolitica este apreciata ca „stiinta profunda a evolutiei globale”. Spre deosebire de istorie, ea se uita indarat pentru a putea merge inainte. Ea ne invata ca, pentru a supravietui, imperiile trebuie sa se extinda. Ele sunt ca elasticul. Dar organismul mondial are el insusi, cum sublinia Mackinder, un ciclu vital, iar alti autori sustin ca stapanirea oceanelor ofera de fapt cheia pentru dominatia lumii.
Adevaratul imperiu mondial este imperiul marilor, scria Alfred Mahan. Pana la urma, cred ca puterea adevarata trebuie sa fie una holistica, si asta „a la longue duree”, cum spunea Fernand Braudel. Dar, pentru autorul nostru, geopolitica a ramas istoria plina de provocari si riscuri a lui Toynbee.
Dupa parerea lui Parag Khana, marile razboaie sunt ciclice, iar singurul fenomen care l-ar putea impiedica pe cel care urmeaza este globalizarea: nici o putere nu o poate controla si nimic nu o poate opri, „decat daca totul se opreste”.
Cu toate acestea, geopolitica si globalizarea sunt considerate concepte opuse, si acest lucru este vazut ca un semn de evolutie. De-a lungul istoriei, globalizarea a cunoscut fluxuri si refluxuri. Intrebarea e cat de mare va fi anvergura fluxului actual si cat de umana ii va fi fata? Ea este parte a strategiei oricarei societati pentru supravietuire si progres. Nici macar 11 Septembrie nu a putut-o opri.
Interesele economice care favorizeaza interdependenta pot impiedica tensiunile geopolitice sau le pot transforma intr-o competitie nonviolenta. Ei bine, economiile celor trei mari sunt atat de legate intre ele, incat costurile unui eventual conflict ar fi pur si simplu exorbitante, iar corporatiile globale sunt legate prin interese, astfel incat prosperitatea fiecaruia depinde de a celuilalt. sunt inseparabili ca niste tripleti, iar o astfel de integrare globala si numai ea ar putea preveni intoarcerea rivalitatii geopolitice cu potential de razboi.
Si totusi, autorul crede ca globalizarea nu este suficienta, datorita refluxului in care, inevitabil, va intra. Chiar daca lumea ar deveni plata (Th. Friedman), tot nu s-ar anula ierarhiile politice si economice si nici injustitiile si conflictele, pentru ca atat geopolitica, cat si globalizarea sunt guvernate de aceleasi doua forte: spaima si lacomia.
In acest context, imperiile sunt o sabie cu doua taisuri: ele pot dezamorsa conflicte, dar le pot si genera. Faptul ca lumea devine mai mica poate duce la o intensificare a competitiei cum nu a mai existat. Astazi coloniile nu se mai cuceresc; ele se cumpara. Iar globalizarea nu e sinonima cu americanizarea, cum cred unii, ci dimpotriva.
Ca si oamenii, tarile au caractere diferite (Toynbee). Ele se urmaresc reciproc in intentia de a-si maximiza interesele. atat oamenii, cat si tarile se supun piramidei trebuintelor a lui Maslow. Ei bine, in acest sistem, democratia, de pilda, nu reprezinta o necesitate de baza, seamana cu haute couture.
Cea mai captivanta ideologie din lume e cea a succesului, iar fiecare tara urmareste imbunatatirea propriei conditii (Adam Smith), iar pentru aceasta va analiza care dintre cei trei mari ii poate fi mai de folos. Astfel, ea va deveni un aliat. Iar autorul crede ca „tarile din lumea a doua sunt punctele de inflexiune ale unei lumi multipolare: deciziile lor pot modifica balanta globala a puterii” (p. 23).
Unele incearca o aliniere multipla, mai ales cele detinatoare de resurse, altele sunt prea slabe pentru a incerca asa ceva si raman in plasa unei singure superputeri. Oricum, viitorul lumii depinde esential de alegerile pe care le vor face tarile din lumea a doua, inclusiv viitorul imperiilor, desigur.
Lumea a doua este o zona de mare potential, cuprinzand peste o suta de tari si majoritatea populatiei lumii. Ele au si elemente din prima lume (superbogati), dar si din lumea a treia (supersaraci), in timp ce clasa de mijloc e cel mai adesea firava. Au si crestere economica si investitii interne, dar si piata neagra si coruptie, industrii de carton si birocratie, iar viitorul lor e nesigur, multe fiind pe muchie de cutit.
Multe depind de elita conducatoare, care este rareori produsul unor alegeri democratice. Inainte de toate, sustine autorul, ele trebuie sa cunoasca geografia, deoarece este factorul cel mai durabil. Ca si oamenii, statele isi pot alege prietenii, dar nu si vecinii, iar viitorul va apartine integrarilor regionale, strabatute insa de influenta placilor tectonice ale superputerilor si creand ceea ce Toynbee si Jung numeau „un suflet colectiv subconstient”. Cursa pentru castigarea lumii a doua a inceput.
Echilibrul imperial inseamna gasirea unui punct de echilibru intre frica si iubire. Daca privim tabloul de ansamblu al lumii de astazi, observam ca America e tot mai temuta si tot mai putin iubita, Europa invers, iar China e tot mai iubita si temuta in acelasi timp.
Pentru fiecare, simpla raison d’etat a devenit raison du systeme. Aceste superputeri erodeaza arhitectura relatiilor internationale, propunind, fiecare in felul sau, o noua ordine mondiala. Adevarata lor prioritate este de a cuceri si administra panregiuni autosuficiente, aceste panregiuni intrind intr-o competitie planetara a „insulelor globale”, viziune foarte asemanatoare cu cea a lui Orwel din 1984.
Potentialele seminte ale discordiei cresc si se inmultesc. Cea mai periculoasa este alinierea inca nesigura a unor puteri inca importante, cum sunt Rusia, India si Japonia, dar riscurile sunt numeroase. Lumea tripolara descrisa e ca un scaunel, nu poate rezista fara un picior. Echilibrul obtinut este instabil si dinamic, dar este vazut ca urmatorul stadiu al evolutiei, dupa ce lumea a fost bi-, apoi unipolara.
Pacea si ordinea sunt consecinte ale acestui echilibru. Dar globalizarea nu poate impiedica singura razboaiele ciclice ale geopoliticii. Omenirea se dovedeste uneori irationala, si asta tocmai cand are nevoie de mai multa rationalitate.
Pentru evitarea eventualelor conflicte, cunoasterea dinamicii politice a lumii a doua devine hotaritoare. Iar „omenirea va progresa ca sistem doar atat cat a progresat din punct de vedere psihologic” (Lumea a doua, p. 308).
