Lumea a doua

Lucrarea cu titlul de mai sus, scrisa de Parag Khana si aparuta la Editura Polirom, Iasi, 2008, in traducerea lui Doris Mironescu, trateaza despre geopolitica si globalizare. Geopolitica este definita ca “relatia dintre putere si spatiu”, iar globalizarea se refera la “legaturile din ce in ce mai ample si mai adanci dintre popoarele lumii in ceea ce priveste schimburile de orice fel” (p.9). Ele sunt inseparabile.

Avandu-l ca mentor pe Arnold Toynbee, autorul exploreaza in cartea de fata regiuni si tari care sunt astazi, in opinia sa, scena principala pe care geopolitica si globalizarea se ciocnesc si fuzioneaza, decizand viitorul curs al ordinii globale.

El vorbeste despre trei lumi: prima cuprinde tarile stabile si prospere, a treia cuprinde, dimpotriva, tarile sarace si instabile, iar lumea a doua sunt cele prinse la mijloc, sunt tari divizate intern intre castigatori si pierdanti, prin urmare si bogate si sarace, si stabile si instabile. Comportamentul lor este imprevizibil, iar printre ele exista state cheie, care vor determina raporturile de forta in secolul al XXI-lea.

Autorul vede evoluand trei mari imperii in acest secol: S.U.A., U.E. si China. Fiecare dintre ele se foloseste de parghiile globalizarii pentru a-si exercata forta gravitationala, incercand sa atraga cat mai multe tari.

Rezulta de aici trei modele de globalizare si inevitabile rivalitati intre ele. Ce criterii vor fi decisive in alegerea unuia dintre cele trei centre de putere? Raspunsul il putem gasi, sustine autorul, analizand tarile lumii a doua si numai aici. Trebuie sa gandim de pe pozitiile unei astfel de tari pentru a intelege sferele constitutive si vectorii de influenta care actioneaza in lume.

Autorul a calatorit mult prin tarile lumii a doua, incercand sa inteleaga la fata locului diversele realitati si tendinte, asimiland si impartasindu-ne o pluralitate de perspective.

“Cartea aceasta este dedicata, afirma Parag Khana, explorarii modului in care aceste tari se privesc pe ele insele intr-o epoca de globalizare si flux geopolitic” (p.10). El descopera o logica subterana care ar face ca normele imperiale ale celor trei superputeri amintite sa castige teren, permeabilizand frontierele si integrand economiile. Lumea devine tot mai putin americana, iar harta se redeseneaza.

Americanii invata geografie facand razboi, dar la reconfigurarea puterii pe plan mondial nu doar forta militara conteaza. Noua geografie a puterii trebuie inteleasa de toata lumea, pentru ca toti contribuie, mai mult sau mai putin, in modalitati diferite, la reconfigurarea sa.

A vorbi astazi despre imperii suna putin ciudat, pentru ca multi le considera niste relicve ale istoriei. Dupa al doilea razboi mondial numarul de tari existente s-a dublat, asa incat putem vorbi, mai curand, despre o epoca de fragmentare politica, decat de coagulare.

Totusi, autorul considera ca, de mii de ani, imperiile reprezinta cele mai puternice entitati politice, oprind de multe ori popoarele subjugate sa lupte intre ele si realizand astfel o anumita ordine, o anumita stabilitate. Decolonizarea inceputa dupa razboi a pus capat imperiilor existente, dar nu si ideii de imperiu, care tine de “o limita psihologica a omenirii”.

Marimea e din nou la moda. Forma lumii si sensul geografiei sunt date, crede autorul, de relatiile dintre imperii si nu de cele internationale sau intercivilizationale. Imperiile incorporeaza mai multe civilizatii, modificandu-le identitatea. Astazi sunt mai putine astfel de centre de putere dominante decat oricand in istorie. S.U.A., U.E. si China sunt considerate “imperiile naturale” ale lumii actuale, fiecare avand toate datele geografice, militare, economice si demografice pentru a se extinde. Cu cat exista mai multe state, cu atat mai usor e pentru marile imperii sa le antagonizeze si sa le integreze.

Chiar daca e cuprinsa si ea, ca toate imperiile, de “mirajul nemuririi”, America nu are capacitatea de a conduce singura, iar prezenta sa militara nu trebuie intotdeauna confundata cu dominatia. Pentru ca puterea nu se masoara in termeni strict militari, mai ales datorita raspandirii tehnologiilor, ci si in termeni de productivitate economica, de inovatie tehnologica, de dominatie a pietei, de resurse detinute, de demografie, de vointa si abilitati diplomatice s.a.

Puterea economica si financiara este mai importanta astazi decat cea militara. Harta superputerilor lumii e multipolara si se reechilibreaza. Trei sunt considerate supercentre de influenta relativ egala: Washington-ul, Bruxelles-ul si Beijing-ul.

Puterea nu accepta vidul de putere. Momentul unipolar al Americii a trecut, iar China si U.E., dupa ce s-au consolidat intern, au inceput sa expansioneze, iar cresterea lor nu mai poate fi oprita. Salr putea spune, in termeni economici, ca puterea a evoluat de la monopol la oligopol. Cele trei superputeri sunt intr-o acerba competitie pentru raspandirea zonelor de influenta in intreaga lume, pentru dominarea pietelor, medierea conflictelor si raspandirea propriilor norme.

Tarile din lumea a doua nu au decat sa-si aleaga patronul. O asemenea complicatie geopolitica nu a mai existat vreodata, desi geopolitica a fost intotdeauna dominata, ca si acum de puterile din emisfera nordica, dar aspiratiile fostelor imperii nu erau globale, cum este cazul astazi.

America nu mai este vazuta pretutindeni ca un generator de securitate, iar terenul este recuperat de China si de Uniunea Europeana, legitimitatea validandu-se prin eficacitate. Acest fapt se numea altadata imperialism; astazi i se spune globalizare.

Cele trei superputeri au si trei stiluri diplomatice diferite; coalitia, consensul, respectiv consultarea. Totusi, America da in continuare tonul si la O.N.U. si la N.A.T.O. Ea nu are prieteni, ci doar interese, ca Prusia secolului al XIX-lea. U.E. reprezinta cea mai evoluata forma de integrare statala, o institutie revolutionara, raspandindu-se din nordul Africii si pina in Caucaz. E cel mai mare bloc comercial si cea mai mare piata din lume. Numai militar, America sta mai bine.

In ce o priveste, China redescopera si impune vechile cutume confucianiste, munceste mult, ceea ce raspandeste admiratie si incredere. Demografic, sta cel mai bine, bunurile sale sunt mai ieftine, integrand pietele asiatice si intrand puternic in competitia pentru resurse energetice in Golful Persic, Asia Centrala si America de Sud. Incearca sa-si atraga sprijinul Rusiei si Indiei, ceea ce poate fi decisiv. In plus, sustine toate regimurile pe care S.U.A. incearca sa le inabuse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.