Lumea postamericana (II)

Occidentul nu mai poate rezolva singur aceasta criza. Este nevoie de lichiditatile Chinei, Arabiei Saudite s.a. Ne indreptam spre o lume noua, multipolara, o lume in care politicile concertate, comune nu mai sunt doar dezirabile, ci vitale. O lume in care America ramine, cum spunea scriitorul german Josef Joffe, “superputerea implicita”.

Pactul actual dintre S.U.A. si China este unul sinucigas pentru ambele state. De aceea, ele ar trebui sa colaboreze pentru schimbare. Chinei i-ar ramane astfel mai multi bani pentru cheltuieli interne, iar S.U.A. ar fi obligate sa-si reduca consumul si deficitele la niveluri rezonabile. Americanii trebuie sa renunte la ideea nesanatoasa ca pot cheltui la nesfarsit, amanand mereu data rambursarii. Aceasta duce la aroganta, lene si nepasare. Dar, pina la urma, orice masa se plateste.

Desi avem de-a face cu cea mai mare criza din istoria recenta, ea nu este unica in istoria capitalismului, care e plina de panici, prabusiri bursiere si recesiuni. Dar este o criza ce a izbucnit in centrul economiei mondiale, in inima capitalismului global. Ea nu anunta sfarsitul capitalismului, dar poate anunta sfirsitul dominatiei globale a S.U.A. si trecerea la o lume postamericana. Daca ultimele razboaie din Irak si Afganistan au delegitimat puterea sa economica, colapsul Wall Street-ului va eroda definitiv “visul american”.

Impovarata de datorii, economia americana va stagna in continuare sau va creste foarte lent. Europa anglo-saxona va cunoaste aceeasi situatie. In schimb, China, India si Brazilia au acum piete suficient de dezvoltate ca sa nu mai depinda de cele occidentale. In 2009, cresterea globala provine integral de pe pietele emergente, care castiga treptat in independenta, in timp ce economia de cazino erodeaza puterea americana. Sistemul american inceteaza sa mai fie un model pentru restul lumii. Si nu doar cel economic, ci si cel politic, militar, cultural etc. Natiunile in ascensiune duc o adevarata batalie a competitivitatii, straduindu-se sa-si aleaga sistemele care li se potrivesc cel mai bine. Si Rusia a renascut si tinde sa-si recupereze sferele de influenta (vezi Kirghizia, Georgia, Uzbekistan s.a.). India isi permite sa sfideze Statele Unite efectuind exercitii navale comune cu Iranul…

Nici situatia FMI si a Bancii Mondiale nu e foarte roza, fiind pina acum dominate de ideile si de banii americani, fiind vehicolele lor de influenta. Acum, China, Rusia, India, Arabia Saudita, Coreea de Sud, Brazilia si chiar Indonezia si Venezuela ofera variante alternativa de creditare mult mai credibile. Ne amintim cum, in timpul crizei asiatice din 1996-1997, Occidentul facea pe profesorul sever cerind tarilor afectate sa-si falimenteze bancile mai slabe, sa ridice dobanzile si sa reduca cheltuielile. Acum, fata cu propria criza, tarile occidentale procedeaza exact pe dos. Cine sa le mai creada? Credeti ca intamplator e atat de dispus FMI sa ofere credite si sa impuna conditii Romaniei? Cred ca am putea medita daca nu era mai bine sa luam credite de la China, bunaoara, si sa absorbim mai bine fondurile europene, in locul aranjamentului cu FMI.

Occidentul nu mai poate rezolva singur aceasta criza. Este nevoie de lichiditatile Chinei, Arabiei Saudite s.a. Ne indreptam spre o lume noua, multipolara, o lume in care politicile concertate, comune nu mai sunt doar dezirabile, ci vitale. O lume in care America ramine, cum spunea scriitorul german Josef Joffe, “superputerea implicita”.

Or, in conditiile globalizarii, fenomene ca terorismul, criza financiara, bolile
infectioase, energia, clima, migratia sau securitatea nu pot fi abordate decit prin institutii si actiuni coordonate la nivel global. Dar lumea e mai curand haotica si litigioasa, desi un razboi intre marile puteri nu mai este de conceput. Din punct de vedere al numarului victimelor, traim cea mai linistita perioada din istorie. Sa speram ca “ascensiunea restului” nu va fi destabilizatoare. “Desi o lume mai competitiva inseamna mai multi antagonisti si demagogi, inseamna si mai multi negociatori si lideri regionali care au interesul de a mentine pacea. Daca acest impuls poate fi coordonat si incurajat, lumea va deveni un loc mai bun” (p.22).

Problema e ca haosul si instabilitatea sa nu le ridice chiar Statele Unite, determinand alte puteri sa se dezica de ele. De aceea, administrarea puterii politice si militare a Washingtonului reprezinta cel mai important determinant al stabilitatii globale. Daca marile puteri nu vor reusi sa colaboreze, lumea va trece in continuare prin mai multe crize. In schimb, daca ele vor colabora, daca se vor crea reguli pentru actuala globalizare, se vor crea oportunitati de dezvoltare uriase, ridicind nivelul de trai si standardele de sanatate pentru cei mai saraci, ajutindu-i sa-si manifeste potentialul.

Daca iese unita din actuala criza, economia mondiala poate oferi promisiunea unei vieti decente pentru intreaga lume. Comunicatiile ne ajuta sa ne cunoastem mai bine si sa invatam unii de la altii. Colaborarea politica ar putea pune capat rivalitatilor violente dintre marile puteri. Trebuie create noi forme de guvernanta si de cooperare multilaterala. Trebuie creat un nou sistem al relatiilor internationale, care sa permita o cooperare eficienta pe toate planurile. Aceasta constituie marea provocare a secolului al XXI-lea: vom reusi sa cream o noua arhitectura internationala capabila sa asigure pacea, dezvoltarea si libertatea pentru toti, sau ne vom lupta intre noi in continuare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.