Marele eșec al Guvernului Cîțu: Măsura 3

florin-cituu.jpg

Mii de firme au alocat bani și timp pentru a depune proiecte eligibile, cu speranța de a obține finanțări pentru investiții prin Programul 3. Tot efortul lor a fost în zadar, banii au fost cheltuiți inutil pe consultanță, iar timpul, prețios și el, a fost pierdut fără niciun folos. Acum, după o gestionare proastă a procesului de înscriere a proiectelor, Guvernul Cîțu vrea să desființeze Măsura 3. Mii de IMM-uri rămân cu paguba, unica lor vină fiind aceea că au crezut într-un program inițiat de Guvern.

Din zona guvernamentală nu este tras nimeni la răspundere pentru acest eșec uriaș, nici măcar Ministerul Economiei care este direct responsabil.

Totul ar fi pornit de la o posibilă viciere a procesului de înscriere a IMM-urilor pentru finanțările din cadrul Măsurii 3, existând suspiciunea că persoane în afară de administratori ar fi avut acces la datele de pe platforma de înscriere. Fraudele s-ar fi petrecut în ultimele zile de înscriere. Programul s-a lansat pe 4 decembrie 2020, ora 10.00, iar termenul final pentru înscrieri a fost 29 ianuarie 2021, ora 20.00.

S-au înscris 27.000 de firme, iar dintre acestea 1.000 sunt cu semnul întrebării. Adică, 26.000 s-au înscris sigur corect și acestea sunt cele care au pierdut inutil bani și timp. Aceste firme puteau primi finanțări între 50.000 euro și 200.000 euro, dacă nu ar fi intervenit incompetența autorităților.

Ce a păzit Ministerul Economiei? De ce nu a luat încă de la început măsuri pentru a nu fi permise niciun fel de fraude?

Nu doar că nu a preîntâmpinat o astfel de situație, dar însuși ministrul și-a făcut un cont de adminstrator al platformei pentru regiunea București, deși acest drept îl avea doar un grup restrâns de persoane. Și exact în zona pe care o „administra” au apărut cele mai multe suspiciuni de fraudă.

În acea perioadă era observat umblând prin minister, participând chiar și la întâlniri, un personaj care nu avea nicio calitate: Paul Ene. Nu era nici angajat, nici demnitar, ci doar prieten al ministrului Claudiu Năsui. O lună mai târziu a fost numit secretar de stat în minister.

Cu așa pază bună, Măsura 3 s-a îndreptat cu ușurință către marele eșec.

Presa a scris despre lucrurile suspecte care se petrec la Ministerul Economiei, Corpul de Control s-a sesizat în urma dezvăluirilor făcute de jurnaliști, cazul a ajuns la DNA și de aici totul s-a blocat. Probabil, vor trece ani până se va ajunge la adevăr, dacă se va ajunge vreodată, iar Guvernul trece senin mai departe, rezolvând situația prin simpla desființare a programului, în dauna a zeci de mii de firme.

Necazul acestor firme va fi bucuria altora. Guvernul Cîțu va lua banii de la Măsura 3, adică de la investiții, pentru a-i da la Măsura 2, adică la capital de lucru, alt program gestionat prost de către Ministerul Economiei. Bugetul pentru Măsura 2 nu ajunge nici pentru jumătate dintre cele 22 de mii de firme înscrise. Altfel spus, Guvernul a promis bani care nu există, iar desființarea Măsurii 3, care însemna peste 400 milioane de euro, ar umple acest gol din Măsura 2… Detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top