Ministrul Fondurilor Europene: Cum se împart cele 4,5 miliarde euro din fonduri UE pentru sănătate

vaccin.jpg

Din 2021 va exista pentru prima oară pentru România un Program Operațional dedicat exclusiv sănătății, cu un buget de aproximativ 4,5 miliarde de euro. Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a explicat care vor fi priorităţile de împărţire a acestor fonduri: „O primă prioritate este cea legată de vaccinul tetravalent şi de reactivarea Institutului Național Cantacuzino”.

În ceea ce priveşte proiectele pe care le pregăteşte ministerul pentru a putea accesa cei 4,5 miliarde de euro din fonduri europene, Marcel Boloş a declarat că sunt câteva direcţii importante, printre care se numără spitalele regionale, echipamente medicale, infrastructura, dar şi pregătirea personalului medical.

„O primă direcţie de acţiune este cea a cercetării în domeniul medical. Aici pe lângă ce înseamnă acum lupta împotriva coronavirusului mai avem şi proiecte care ţin de partea de protonoterapie, pentru cei cu afecţiuni oncologice”, a declarat ministrul Boloş.

Alte direcţii menţionate ca beneficiare ale Programul Operaţional de Sănătate sunt:

educaţia cadrelor medicale şi pregătirea lor în utilizarea echipamentelor medicale
infrastructura spitalelor judeţene şi a echipamentelor medicale din blocurile operatorii, din zonele de imagistică sau terapie intensivă, inclusiv cele de la UPU
spitalele regionale
„Este vorba de trei spitale regionale: Cluj, Iaşi, Craiova – 1,166 miliarde de euro sunt banii pe care i-am alocat pentru cele trei spitale regionale. Este vorba de alocarea pe care o avem din partea Comisiei Europene şi a bugetului de stat, pentru ca acest buget să poată fi utilizat pentru cele trei spitale… Mai multe detalii aici. 

One Reply to “Ministrul Fondurilor Europene: Cum se împart cele 4,5 miliarde euro din fonduri UE pentru sănătate”

  1. Balici Mihai spune:

    stati linistit
    vorbim de cioara din par
    noi sa luam banii care sunt pentru 2014-2020
    sa fim atenti
    europarlamentarii nostri sa nu doarma in banci , sa stea acolo , nu toata ziua la televizor in Romania platiti cu 15-20.000 de euro pe luna(de ce Basescu nu sta acolo la Bruxell) si sa nu dea voie
    ca 25-30% din fondurile pe care le aloca UE pentru Romania , sa nu fie alocatre pentru programe de taiat frunze la caini(consiliere someri ,conferinte, schimburi de experienta, perfectionari ,cercetari sterile etc si sa fie alocate pentru lucrarile mari de investitii, pentru IMM )
    APROPO
    POATE NU STITI
    ca o firma furnizoare de formare profesionala castiga cate 3-4 proiecte de 10-15.000.000 de lei , din care cel putin 40-50% ii raman ches in firma si mai mult, cofinantarea zero si mai mult li se acorda prefinantari si nu aduc nici un ban de la ei din firma
    O firma IMM care creaza 5-10 locuri de munca, are cofinantare 30-50% , nu primeste nici un avans sau mai mult trebuie el sa cheltuie intreaga suma dupa care sa i se ramburseze parte de 50-70%
    Cica sprijina mediul privat
    Intrebati pe d-l Barna politician european convins cati bani a facut din aceste proiecte, cred ca milioane de euro, in timp ce o firma cu 10-20 de salariati se zbate in saracie si este ingropata in datorii
    De aceea UE se va prabusi , pentru ca este o structura birocratica, nu are nimic comun cu viata de zi cu zi a poporului, niste birocrati de inalta clasa care au ruinat tarile din estul Europei
    Romania trebuie sa iasa din aceasta structura malefica corupta , care a adus-o la o datorie interna si externa de peste 190 de miliarde de euro, se imprumuta anual de 25-30 de miliarde de euro pentru a supravietui, falimentul bate la usa si am pus streangul de gat pentru 3-5 generatii dupa noi
    Spre rusinea noastra , trebuie sa ne aliniem Rusiei d-lui Putin , sa coboram preturile le nivelul preturilor din Rusia, sa avem o piata de desfacere uriasa, sa primim materii prime ieftine, sa redevenim ce am fost tara industrial agrara , tara cu prestigiu in lume pe timpul socialismuluii si nu tara falimentara pe timpul imperialismului american si vest european

Dă-i un răspuns lui Balici Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top