MIPE invită beneficiarii să ia parte la instituirea măsurilor ce vor sta la baza gestionării celor 46 de miliarde de euro din Politica de coeziune 2021-2027

fonduri.jpeg

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene publică în consultare un proiect de ordonanță de urgență menit să răspundă nevoii de simplificare și de abordare unitară în procesul de implementare a Politicii de coeziune 2021-2027, care cuprinde un număr dublu de programe și introduce în sistemul de management și control, atât autorități din cadrul administrației publice centrale, precum și, urmare a procesului de descentralizare, autorități de management instituite în cadrul agențiilor de dezvoltare regională care gestionează programele regionale.Sfarsitul primului paragraf

În 2022, România a primit aprobarea Acordului de Parteneriat și a tuturor celor 16 programe aferente Politicii de Coeziune 2021-2027, care aduc României 46 de miliarde de euro pentru investiții strategice în spitale mai sigure, rețele strategice de transport, modernizarea infrastructurii de apă și canalizare și sprijin pentru mediul de afaceri.

Toate investițiile cuprinse în Politica de Coeziune sunt stabilite pe baza analizei decalajelor și a rezultatului procesului de cartografiere a infrastructurii, serviciilor și nevoilor, inclusiv la nivel microregional, și cuprind domenii precum ocupărea forței de muncă, infrastructură, educație, locuințe, sănătate, servicii sociale și pentru îngrijire de lungă durată.

Complexitatea noului cadrul financiar multianual a generat nevoia identificării unei abordări unitare în punctele cheie a sistemelor de management și control, astfel încât beneficiarii de fonduri europene să poată să depună proiectele într-un cadrul procedural predictibil și considerabil simplificat care implică, printre altele, o abordare unitară în ceea ce privește accesarea și implementarea acestor resurse, într-un mediul digitalizat. Pornind de la aceste premise a apărut necesitatea elaborării unui act normativ care să alinieze procesul de accesare a fondurilor europene la nevoile reale ale beneficiarilor.

Pentru ca noua abordare să răspundă cât mai fidel nevoilor beneficiarilor de fonduri europene și pentru că sunt implicate elemente ce vizează interesul public și strategic al României, MIPE mizează pe un parteneriat constructiv cu societatea civilă, pentru ca forma finală a actului normativ să asigure accesul facil, transparent, nediscriminatoriu, competitiv și simplificat la fondurile europene.

Sursa: mfe.gov.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top