MLPDA va reamenaja Corpul B3 al Palatului Parlamentului

incendiu-in-parlamentul-romaniei-politicienii-au-fost-evacuati-este-informatia-momentului-video-273308.jpg

Guvernul României, a aprobat, în ședința de ieri, 23 noiembrie, indicatorii tehnico-economici pentru reamenajarea și dotarea Corpului B3 al Palatului Parlamentului (str. Izvor, nr. 2-4, sector 5, București).

Beneficiarul acestui spațiu va fi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) și, conform actului normativ, această instituție va ocupa subsolul, demisolul, parterul (parțial), etajele 1-5 și etajul 6 (parțial).

Se propune ca proiectul de amenajare interioară să păstreze elementele structurale ale fațadei și ale imobilului și să nu afecteze structura de rezistență a clădirii. Astfel, principalele lucrări vor avea în vedere, în principal, refacerea atât a elementelor de arhitectură, cât și a instalațiilor de canalizare pluvială, electrice, termice, ale celor pentru iluminat de securitate și de ventilare – climatizare.

Suprafața construită aferentă viitorului sediu al MLPDA este de 13.425 mp, iar investiția va fi asigurată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.

Necesitatea adoptării acestei Hotărâri de Guvern este condiționată de faptul că, în prezent, MLPDA își desfășoară activitatea în opt sedii situate în municipiul București, aspect care dăunează bunei desfășurări a activităților în cadrul ministerului.

Sursa: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top