Moscova si lumea (I)

Moscova isi cauta identitatea in Europa de sute de ani si inca nu a gasit-o, dar pretinde ca face parte din continentul nostru, unde vrea sa reprezinte chiar un pol de atractie. Apropierile din perioada Eltin, cand Rusia parcurgea o dificila tranzitie, s-au spulberat. Modelul occidental este din nou refuzat.

Rusia revine pe scena internationala, incercand sa-si recucereasca locul pierdut. Ea a redevenit un centru de putere in lumea multipolara in care traim, dupa derapajele americane. In era Putin, Rusia si-a recapatat increderea in sine. Este greu sa rezolvi astazi o problema internationala majora fara Rusia. Cel putin asa considera Anne de Tinguy in lucrarea „Moscova si lumea. Ambitia grandorii: o iluzie?”, aparuta la Editura Minerva, Bucuresti, 2008, in traducerea lui Dan Starcu.

Intr-adevar, Rusia isi apara interesele intr-un mod mult mai pragmatic decat in era Eltin, chiar cu o anumita brutalitate si renuntand la ideologie. Vazuta de la Moscova, lumea se caracterizeaza prin slabirea ireversibila a rolului geopolitic al S.U.A., deci prin prabusirea „mitului unipolaritatii”, retragerea durabila a Uniunii Europene, redistribuirea sferelor de influenta, cresterea rolului hidrocarburilor si aparitia unor noi puteri emergente. Toate acestea reprezinta un mediu plin de oportunitati, in care Rusia poate participa activ la intocmirea agendei internationale, o agenda tot mai concurentiala.

Cresterea preturilor la hidrocarburi a constituit un element decisiv in renasterea Rusiei. Dupa anul 1999, cresterea medie inregistrata a fost de 6%. Ceea ce a permis noilor tari de la Kremlin sa ridice tonul in relatiile externe si sa marcheze numeroase derive totalitare interne.

Putin are o conceptie originala despre democratie, ea este o „democratie suverana”, care nu are Occidentul ca model, mai ales dupa „intamplarile” din 2001. Dupa celebrele atentate, Moscova se solidarizeaza cu America, ii accepta pe soldatii americani in spatiul ex-sovietic, dar dupa scurta vreme ea se distanteaza, acuzand brutalitatea si ineficienta politicii americane in Irak.

Revolutiile portocalii din Ucraina si Georgia, ca si aderarea tarilor baltice la NATO si U.E., ii dau fiori reci unui Kremlin nostalgic dupa puterea sa apusa. Dar Rusia joaca tare si popularitatea lui Putin creste. Cresc si ambitiile rusesti. Rusia vrea pozitii de egalitate cu mai marii planetei si mai multa influenta. Se face mare tapaj pe tema independentei si a suveranitatii, se denunta hegemonia occidentala, reclamandu-se o noua ordine internationala, mai justa, mai favorabila noilor puteri, al caror avocat Moscova se pretinde.

Foarte rapid, Rusia si-a rambursat datoriile externe, dupa care incepe „ambitia grandorii”. Ministrul de externe Serghei Lavrov spunea in acest sens ca „puterea si grandoarea se sprijina astazi pe un «soft power» definit ca fiind capacitatea de a juca in echipa, de a fi pregatit sa promovezi o agenda pozitiva asupra unei largi game de probleme internationale, de a-ti putea pastra identitatea culturala si civilizationala, respectand totodata diversitatea culturilor si traditiilor lumii” (p. 13-14). Parca seamana cu discurs al presedintelui Obama, nu?

Dar este intr-adevar Rusia dispusa sa coopereze, este ea un furnizor de securitate, este ea gata sa se ia de piept cu toate problemele lumii? Ma indoiesc. Raporturile Rusiei cu lumea, arata si autoarea, sunt mult mai complexe. Grandoarea nu e o chestiune de discurs, ea trebuie demonstrata prin fapte. Or, daca luam numai criza gazului si iarna lui 2009 si ne-am lamurit.

Prima provocare majora la care Anne de Tinguy crede ca Rusia trebuie sa raspunda este „iesirea din imperiu”, adica trecerea de la statutul de imperiu la cel de stat. Aceasta presupune renuntarea la nostalgii si punerea bazelor unor relatii de toleranta si cooperare voluntara si nu de constrangere. Greutatea mostenirii e mare. Vor putea face fata rusii acestei provocari? Dupa parerea mea, nu. Poate „Mama Rusia” sa renunte la crisparile ei nationaliste? Iarasi, nu.

A doua provocare majora o reprezinta administrarea perioadei de dupa Razboiul Rece, inlocuirea vechilor scheme de gandire. Foarte greu, mai ales dupa frustrarile din era Eltin. Poate Rusia, cu toate acestea, sa se reafirme intr-o maniera credibila si constructiva, printr-o abordare multilaterala si cooperanta?

Poate ea sa renunte la mentalitatea de fortareata asediata? Mai degraba cred ca rusii vor fi incitati sa se opuna in continuare americanilor si europenilor si ca antioccidentalismul renaste in Rusia. Aceste antagonisme reincep sa se vada peste tot in lume.

Problema nu este doar clarificarea relatiei cu Washingtonul, ci si clarificarea pozitiei Rusiei in Europa. Moscova isi cauta identitatea in Europa de sute de ani si inca nu a gasit-o, dar pretinde ca face parte din continentul nostru, unde vrea sa reprezinte chiar un pol de atractie. Apropierile din perioada Eltin, cand Rusia parcurgea o dificila tranzitie, s-au spulberat. Modelul occidental este din nou refuzat.