Niste partide

Spectrul politic romanesc este lipsit de un autentic partid de dreapta, de unde si saracia de idei si solutii oferite sau lipsa de noblete a principiilor.

Eu cred ca, in cea mai mare parte, cresterea din ultimii ani a PD-ului si apoi PDL-ului se datoreaza lui Traian Basescu, chiar daca sunt de remarcat si organizarea interna, unitatea, pragmatismul, ca si sprijinul sau chiar integrarea, in ultima vreme, a unor intelectuali de valoare. Dar PDL-ul are o mare problema de identitate doctrinar-ideologica. Desi s-a reorientat spre dreapta si s-a afiliat grupului democrat-crestin european, de facto, nu avem de-a face cu un partid de dreapta, nici popular, nici democrat-crestin, nici conservator, ci cu puternice remanente de stinga, social-democrate. Aceasta lipseste spectrul politic romanesc de un autentic partid de dreapta, de unde si saracia de idei si solutii oferite sau lipsa de noblete a principiilor.

PDL este un partid de cadre, vocile individuale nu au mare audienta, exceptand-o, desigur, pe cea a lui Basescu. Faptul ca el a ales sa guverneze aproape singur intr-o perioada atat de grea il va eroda puternic in urmatorii ani, riscand sa revina la procentele dinainte de 2004, cand si-a inceput ascensiunea prin victoria de la prezidentiale.

Dupa parerea mea, renumirea lui Emil Boc drept prim-ministru a fost o mare greseala, acesta demonstrandu-ne clar pe parcursul primului mandat ca sta sub o palarie prea mare, ca si-a depasit limitele de competenta. Este un om lipsit de viziune la acest nivel si – important intr-o vreme de criza – lipsit de cunostinte economice, obedient si demagog, altminteri onest si bine intentionat.

Nu s-a facut aproape nimic pentru stimularea economiei reale, solutiile anticriza rezumindu-se practic la imprumuturi, amputari de cheltuieli si majorari de impozite, adica exact pe dos fata de ce recomanda teoria economica si practica majoritatea guvernelor intr-o situatie de depresiune economica severa. Politica guvernului Boc nu a facut decat sa adinceasca criza si sa intirzie sau sa evite adevaratele masuri de reforma pe care le impunea realitatea.

De altfel, si guvernul, si partidul au stralucat si se remarca in continuare prin absenta unor economisti nu neaparat prestigiosi, dar macar buni. Exceptiile s-ar putea numi Ionut Popescu si Sebastian Vladescu, ambii independenti insa si, oricum, insuficienti. In ce-l priveste pe Theodor Stolojan, acesta s-a remarcat mai mult prin tacere si prin retractilitate.

Este nevoie de oameni cu o mare credibilitate, pentru ca lumea este foarte nemultumita si sezonul miscarilor sociale abia incepe. Chiar Basescu a cunoscut o severa pierdere de popularitate si numai gafele incredibile ale lui Geoana l-au mentinut, atat pe el cat si partidul sau, la putere. Acum vor urma alegeri interne in ambele mari partide de extractie FSN-ista. Daca PSD-ul va avea inspiratia sa nu se intoarca sub autoritatea corupta si ironic-zeflemitoare a lui Adrian Nastase si sa aleaga drept presedinte un om curat si foarte bun profesionist, cum este fostul ministru de externe Cristian Diaconescu, daca se va feri de convulsii si rupturi, ar putea capitaliza foarte mult in urmatorii doi ani si mai bine si, impreuna cu PNL-ul, ar putea oferi o alternativa extrem de serioasa la alegerile viitoare.

Pentru ca ne-am referit si la PNL, sa mai spunem doua vorbe: acesta, spre deosebire de celelalte doua, nu este un partid de masa, ci unul mai elitist, plin de individualisti si de veleitari. De aceea, el are un plafon „natural” de maximum 20%, pe care cu greu l-ar putea depasi. S-a conturat insa ca un partid pivot care poate oricind inclina balanta spre unul sau altul dintre cei doi mari.

In ce-l priveste, PDL-ul va trebui sa schimbe garda din conducere, care se va uza foarte mult, si sa dea mai multe sanse intelectualilor, specialistilor si tinerilor de buna conditie, chiar daca are putini reprezentanti notorii ai acestor categorii, iar cazuri gen Elena Udrea, Eba sau Honorius Prigoana nu aduc decat deservicii, ilustrind foarte bine relatiile de putere din interiorul nucleului central al partidului.

Cred ca Basescu a intuit nevoia de schimbare si cred ca, partial, o va impune. Dar nu cred ca o astfel de schimbare va putea salva partidul in 2012; ea poate da roade mai bune pe termen mediu si lung, daca va fi continuata cu consecventa si profesionalism si daca va fi asumata optiunea doctrinara, adica vor fi promovati oameni care cred cu adevarat in valorile dreptei crestin-democrate si nu doar se prefac. In general, cred ca banii ar trebui sa conteze mai putin in politica romaneasca si mai mult valorile umane.

Cu asta ajungem si la filiala judetului nostru, unde alegerile bat la usa. Filiala sta destul de bine in municipiu, desi nu a reusit sa castige nici un post important (primar, presedinte), iar cei numiti nu rup deloc gura tirgului. In schimb, sta prost si foarte prost in rura, unde, cu putine exceptii, a pierdut tot ce se putea pierde in fata PSD-ului.

In mod normal, dupa sapte tururi de scrutin pierdute de filiala, presedintele Dan Carlan ar fi trebuit de mult inlocuit, credibilitatea sa devenind foarte scazuta, dupa o perioada buna de circa trei ani, de revigorare a filialei. S-a muncat mult, insa nu intotdeauna in interes public, dar eu cred ca si aici, in cresterea de dupa 2004, „efectul Basescu” a fost determinant. Solutii de inlocuire exista, daca cei care au decizia vor sa le vada.

„Efectul Basescu”, despre care vorbeam, cu sau fara parapsiholog, va conta tot mai putin in anii care vin, iar partidul va trebui sa-si reduca pe masura dependenta fata de sef, fara a avea insa de suferit in planul rezultatelor electorale. Pentru aceasta este nevoie de noi lideri de mare valoare si ei nu se prea vad inca. La umbra liderului maxim au crescut mai mult boci si berceni si mai putin personalitati carismatice, capabile sa preia conducerea si sa o exercate cu succes, si asta in primul rand in interesul oamenilor si nu al propriilor cadre.