Noi finanțări, de max. 500.000 lei, pentru firme românești de construcții, IT, turism (proiect oficial de program de accelerare IMM)

bani.jpg

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii românești, care fac afaceri ca turismul, IT-ul construcțiile, vor putea obține noi finanțări, de până la 500.000 de lei fiecare, printr-un Program de accelerare a dezvoltării IMM-urilor, propus oficial, miercuri, de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Viitorul Program de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii , destinat firmelor înființate cel târziu la data de 31.12.2020, are alocat un buget de 52 milioane de lei, în anul 2023. Este vorba de fonduri rămase dintr-un program mai vechi sprijinit de statul elvețian.

Potrivit proiectului de procedură de implementare, firmele beneficiare vor lua credite de cel puțin 250.000 de lei de la bănci partenere în viitorul program.

Ajutorul acordat unei firme beneficiare va fi de maximum 500.000 lei , reprezentând cel mult 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente împrumutului de la bancă.

Ajutorul de minimis, sub formă de primă de capital, va diminua creditul pentru investiții luat de la bancă. Beneficiarul va putea primi sprijinul după ce a făcut  cheltuielile eligibile aferente investiției.

Statul crede că va sprijini 104 firme prin acest program.

Poți transmite propuneri și sugestii privind acest program, până luni, 28 august 2023, prin acest formular online.

Mai multe detalii: startupcafe.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top