Noua ordine financiara si redefinirea puterii in functie de capacitatea de economisire. Criza deschide perspective catre noi modele

Povestea crizei a inceput, dupa cum „nareaza” unele ziare, cu mult timp in urma, cand imprumutatii la banci au apelat la noi credite ca sa poata sustine platile pe care le aveau la credite anterioare. Termenul de „subprime” se afla cam in toate articolele de specialitate.

Ca si cum am trai intr-o societate fara piata libera toata lumea incrimineaza pe inventatorii, facatorii si distribuitorii de subprime, fara sa tina cont ca ele erau cerute de piata si daca piata cere ceva si acel ceva se poate vinde e bine sa il pui la vitrina. Accentul ar trebui mutat de pe faptul ca subprimele au fost puse pe piata ca produse financiare ci pe faptul ca cei care le-au pus pe piata si vandut nu s-au asigurat ca cei care le incredintasera economiile lor vor sa refinanteze impotenta unora de a-si plati angazamente anteriaore precum si de faptul ca produsul „subprime” poate fi platit pana la ultimul cent.

Sa zicem ca avem castane comestibile nefierte si castane comestibile fierte si ca acestea sunt parabolele a doua produse financiare. Cel care vine cu castane comestibile pe piata la pretul de 1 cent si are de-a face cu cumparatori mofturosi care dupa ce au luat castane nefierte vor castanele fierte, daca vrea sa raspunda acestor mofturi, bineinteles la un pret de + 1.5 centi [ca de … si apa si timpul si gazul au un pret] trebuie sa se asigure ca mofturosul care nu vrea sa munceasca el insusi sa isi cumpere aragaz, sa isi finanteze singur consumul de gaze si de apa, sa isi cumpere oala si sa isi fiarba singur castanele, sa se incredinteze ziceam ca mofturosul poate sa plateasca acel +1.5 centi, fie pe loc, fie la termene negociate clar. Asadar, nu castanele fierte si prezenta lor in piata este problema, ci faptul ca cei care au fiert castanele nu s-au asigurat ca mofturosii aveau si cu ce sa plateasca fiertura de castane.

Daca e sa povestim scurt despre fierbatorii de castane sunt doua lucruri de spus: erau la randul lor salariati si singura lor grija era sa vanda cat mai multe castane „crude, coapte, cum se gaseau” si sa isi ia prima de performanta sporita, conform vanzarilor. Asadar, primul lucru: Masina de gatit castane nu era a lor, nu ei plateau apa, gazul si nu le pasa deloc cine o sa piarda daca pana la urma mofturosii nu vor putea plati tot la termenele convenite. Al doilea lucru din poveste tocmai l-am spus, dar merita detaliat.

Fierbatorii de castane, desi nu aveau decat pozitia de angajati puteau sa negocieze termene de plata dupa vrerea lor. In termeni manageriali aveau o putere de decizie mai mare decat capabilitatea lor si decat pozitia de angajati. Cum asta? Foarte simplu. Cei care le incredintasera banii, pardon castanele, accesul la masina de gatit, la gaz si la apa, o facusera pur si simplu fara sa puna conditii. Asa ca abuzand de posibilitatea lor infinita de a decide cate castane fierte sa dea cuiva, si cum si in ce termeni si in ce perioada sa fie platite castanele, s-au ales cu prime mari din vanzari platite nu din banii obtinuti ci din economiile altora incredintate lor.

Cred ca v-ati dat sema ca banii economisiti de fiecare depunator sunt de fapt castanele de care vorbeam. Am folosit aceasta metafora cu intentie, caci in fapt subprimele sunt depozite crude – facute de deponenti ca mine si ca tine – si puse la supra incalzire pana la fierbere de sistemele de creditare. Asta fara ca furnizorul de castane crude- depozite de economii – sa fie intrebat daca e de acord cu fierberea depozitului.

Iar aici avem de a face cu cea mai mare problema pe care sistemele financiar bancare o au. Nu numai ca vand castane fierte, dau credite supra incalzite fara sa se asigure ca acestea pot fi platite, ci mai ales ca, atunci cand primesc spre incredintare un depozit deponentul nu are voie sa puna nici o conditie. Si asta in timp ce la credite crude, „neincalzite” pun conditii extrem de grele, pe care imprumutatii nu le pot duce….poate intentionat si deliberat pentru a fi condusi spre nevoia de credite supraincalzite, subprime.

De aceea, o noua ordine mondiala pentru o societate stabila financiar ar presupune trei lucruri:

1. Recunoasterea in statutul unei societati de credit [banca, cooperativa de credit, societate de investitii, etc] a faptului ca deponentii sunt de fapt patronii tuturor resurelor inclusiv a resursei pe care o sa o numim ” resursa decizionala”. Ca urmare a acesti recunoasteri , bancile ar trebui sa accepte conditii si din partea depunatorilor, nu doar sa puna conditii.

Altfel …oamenii vor renunta la mecanismele de economi in care banii lor nu se mai regasesc – dobanzile oferite fiind oricum sub rata de scadere a puterii de cumparare si crestere a inflatiei – ori dispar in buzunarele managerilor ca plata pentru „inventii de fierbere”. Cei care au surplus de castane, resurse financiare, si pot face economii vor gasi mijloacele sa isi fierba singuri castanele. Un nou model de a economisi in conditii profitabile este deja pe piata si ocoleste sitemul depunerii ori al creditarii.

Se practica mai ales in tari iesite din stadiul de „in curs de dezvoltare” si mai ales cu casele si terenurile: Oamenii cumpara in rate unii de la altii cu o intelegere facuta la notariat si cu termene clare intre vanzator si cumparator.

Asadar bancherul va trebui sa accepte si conditiile depozitarului daca doreste sa aiba lichiditati in banca.

2. Contractul de depozit cu cel care vrea sa faca economii si depozite la banca, odata semnat incumba si o alta perspectiva: Decizia managerului va fi restrictionata. Deliberativul si Executivul unei banci nu vor mai putea decide discretionar asupra folosirii banilor depusi la ei. Noul orizont al economisirii se va indrepta spre minimalizarea vectorilor decizionali si spre maximizarea vectorului raspundere fata de contractele depozitarilor.

3. Al treilea aspect tine de o practica ce ar trebui sa inceteze: finantarea deopotriva a productiei si a consumului in acelasi cuantum procentual. Un producator isi poate dezvolta afacerea pe 100% credit si deasemenea un consumator poate finanta consumul sau pe 100% credit. Modelul acesta, in care oameni care nu au capacitatea de a economisii un cent si vor sa isi finanteze un trai supradimensionat posibilitatilor lor, ori dezvoltarea social economica exclusiv cu banii economisiti de altii, acest model spuneam nu mai poate continua.

Faptul ca plateste la final cu 30 – 40 % nu va mai avea relevanta in noile modele economice. Cei care vor sa dezvolte ceva trebuie sa dovedeasca de la bun inceput ca au capacitatea de a contribui cu propriile economii si pot co-finanta dezvoltarea macar cu 20 la suta. Acest model va contribui la implementarea noilor sisteme de dezvoltare durabila in care afacerile mari se vor dezvolta treptat, din afaceri mici care au dovedit rentabilitate. Modelul „afacere mare din prima pe spinarea celor care au facut economii”, pe credit, adica pe banii altora, fara nici un fel de expertiza prealabil dezvoltata in afaceri mai mici, ori fara riscul de pierde propriile economii, trebuie sa dipara in noua ordine mondiala.

Altfel, durabilitatea sistemelor de finantare va fi serios pusa sub semnul intrebarii de cei care au posibilitatea de a economisi si … odata pusa pecetea dubiului, colapsul va fi calea naturala. Bineinteles ca cei capabili de a face economii vor gasi alte forme de depozitare a plus valorii muncii lor, forme care sa asigure si durabilitatea actului de economisire. In fapt, o noua ordine financiara mondiala va presupune cu siguranta si noi sisteme durabile ale actului de economisire.

Mihail Brinzea

Mihail Brinzea

La scurt timp dupa ce Medierea a devenit procedura legala in Romania prin Legea 192/2006, in 2008 m-am autorizat ca Mediator. In Decembrie 2009 am fondat cu un grup de specialisti, Mediatori Autorizati ca si mine, Colegiul Mediatorilor, Asociatie Profesionala, care se ocupa structurat de dezvoltarea profesionala a membrilor, de educatie si formare in prevenirea conflictelor (nu doar in corporatii si comunitati), promovand Medierea ca alternativa de rezolvarea a conflictelor, nu numai pentru ca este mai eficienta ci si mai durabila. Medierea este o procedura legala prin care ambele parti castiga (Legea 192/2006 si 370/2009) prin care spre deosebire de instante – unde unul dreptatea nu poate fi data ambelor parti, unul pierde altul castiga – in Mediere ambele parti isi administraza dreptatea, caci ele produc – dupa o procedura bine definita – solutia conflictului in care se afla. Am pregatire in domeniul programelor de finantare pentru dezvoltare, al managementului programelor si proiectelor, precum si in domeniul Relatiilor Internationale de Cooperare pentru Dezvoltarea Societatii Civile. Am participat la diferite cursuri de formare, programe de training, pe tema finantarilor nerambursabile. In 2007 am absolvit Cursul de Specializare Post Universitara in Management si Relatii Economice Internationale la Academia de Studii Economice din Bucuresti. In 2008 am absolvit cursul de Expert Achizitii Publice si cursul de Mediatori (avand competente inclusiv in medierea conflictelor in domeniul economic). Sunt Formator si Evaluator certificat de Ministerul Muncii Familiei si Egalitatii de Sanse si de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Timeretului. Din anul 2007 cooperez cu Consiliul National Pentru Formarea Profesionala a Adultilor avand ca atributii evaluarea de competente profesionale si evaluarea programelor de formare profesionala pentru autorizarea furnizorilor de formare profesionala in domeniile formarii si managementului. Pana in 1996 am lucrat ca redactor si traducator de limba Engleza in institutii ale Patriarhiei Romane. Am o buna pregatire profesionala in domeniul Istoriei Religiilor si in domeniul relatiilor Ecumenice Internationale, preocupari de studiu cu privire la impactul social al doctrinelor religioase si influentele acestora in dezvoltarea comunitara, in afirmarea valorilor individuale si sociale, precum si la tendintele institutiilor religioase de a determina si contribui, teoretic si practic la evolutii de tipul economiilor sociale. Intrucat am studii de Master in Teologie si in Statele Unite ale Americii si cooperez prin natura serviciului cu Biserici din Europa de Vest, cunosc nuantele si modul diferit de relationare institutional sociala in materie de politici pentru comunitate, avand preocupari de studiu comparativ in acest domeniu. Am fost membru (2 mandate in Comisia Biserica si Societate – institutie de relationare a Conferintei Bisericilor Europene cu Comisia Europeana si cu Parlamentul European). Domeniul de activititate Din anul 1996 lucrez ca angajat al AIDRom, in domeniul atragerii de fonduri nerambursabile pentru dezvoltare comunitara si imbunatatirea serviciilor sociale si de educatie in Romania avand atributii in: – Conceperea strategiei de formare a asociatiei si a institutiilor partenere; – Atragerea resurselor financiare necesare strategiei; – Coordonarea programului Traning for Transformation; – Coordonarea echipelor de traineri si consultanti; – Evaluarea proiectelor inaintate spre finantare de organizatii neguvernamentale; In 2007 am fost ales Secretar General al Forumului Regional pentru Drepturile Omului in Romania si mandatul pe care l-am asumat are ca prioritate implementarea sporita a articolelor 22 si 26 din Carta Universala a Drepturilor Omului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top