Orizont Europa: Comisia stabilește prioritățile în materie de cercetare și inovare pentru un viitor durabil

Margrethe_Vestager.jpg

În data de 15 martie, Comisia Europeană a adoptat primul plan strategic pentru Orizont Europa, noul program de cercetare și inovare al UE în valoare de 95,5 miliarde EUR în prețuri curente. Planul strategic reprezintă o noutate în cadrul programului Orizont Europa și stabilește orientările strategice pentru direcționarea investițiilor în primii patru ani ai programului.

Acesta asigură faptul că acțiunile UE în materie de cercetare și inovare contribuie la prioritățile UE, printre care se numără o Europă verde și neutră din punct de vedere climatic, o Europă pregătită pentru era digitală și o economie în serviciul cetățenilor.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru O Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: „Acest plan oferă un cadru pentru cercetarea și inovarea de înaltă calitate, bazate pe excelență, care urmează să fie realizate prin programul de lucru Orizont Europa. Prin această orientare strategică, ne asigurăm că investițiile în cercetare și inovare pot contribui la un proces de redresare bazat pe dubla tranziție verde și digitală, pe reziliență și pe autonomia strategică deschisă.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Orientările planului strategic vor garanta că prioritățile noastre comune de politică a UE beneficiază de noi cunoștințe, idei și inovații.. Această nouă abordare reprezintă o altă modalitate de a ne asigura că cercetarea și inovarea finanțate de UE vor aborda provocările cu care se confruntă europenii.”

Un plan ambițios pentru un program ambițios

Planul strategic stabilește patru orientări strategice pentru investițiile în cercetare și inovare în cadrul programului Orizont Europa pentru următorii patru ani:

  • Promovarea unei autonomii strategice deschise prin orientarea dezvoltării tehnologiilor, sectoarelor și lanțurilor valorice digitale, generice și emergente esențiale;
  • Refacerea ecosistemelor și a biodiversității Europei și gestionarea durabilă a resurselor naturale;
  • Transformarea Europei în prima economie digitală circulară, neutră din punct de vedere climatic și sustenabilă;
  • Crearea unei societăți europene mai reziliente, mai favorabile incluziunii și mai democratice.

Cooperarea internațională stă la baza tuturor celor patru orientări, deoarece este esențială pentru abordarea multor provocări globale.

Etapele următoare
Prioritățile stabilite în planul strategic al Orizont Europa vor fi puse în aplicare prin intermediul programului de lucru Orizont Europa. Acesta stabilește oportunități de finanțare pentru activitățile de cercetare și inovare prin cereri tematice de propuneri și teme. Primele cereri de propuneri vor fi lansate în primăvara anului 2021 și vor fi prezentate în cadrul Zilelor europene ale cercetării și inovării din 23-24 iunie.

Context
În urma acordului politic privind programul Orizont Europa din perioada martie-aprilie 2019, Comisia a inițiat un proces de planificare strategică. Rezultatele sunt prezentate în planul strategic.

Planul strategic a fost elaborat în urma unui amplu proces de co-proiectare la care au participat Parlamentul European, statele membre, părțile interesate și publicul larg. Peste 8000 de contribuții au fost prezentate în diferite etape ale procesului de planificare strategică. Procesul de co-proiectare incluzivă urmărește să asigure o asumare cât mai largă posibil și să optimizeze impactul global al programului Orizont Europa.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top