Antreprenorii HoReCa așteaptă un miliard de lei, sprijin promis de stat încă de anul trecut. Politicienii dau vina unii pe alții, iar la mijloc cad funcționarii publici. Un cerc vicios și o întrebare: Nu vă supărați, când vin banii?
„Dacă cineva mi-ar fi spus în martie, atunci când totul s-a închis, că va dura atât de mult și că va costa atât, oricine în locul meu ar fi zis pas. Oricât de mult ți-ai dori, e greu să accepți că totul e blocat doi ani. Nu știu dacă realizăm că acest Covid-19 se numește așa și pentru că a început în 2019. Suntem la final de 2021 și lucrurile se întâmplă în continuare la fel.”
Valentin B. este partener la un pub/restaurant din centrul Bucureștiului și se numără printre miile de antreprenori care au aplicat pentru ajutorul financiar de la stat acordat industriei HoReCa. De la începutul pandemiei și până astăzi hotelurilor, restaurantelor, barurilor și cafenelelor li s-au promis compensații pentru pierderile pe care le încasează zi de zi, dar „de fapt e un pending continuu, se așteaptă”, după cum spune, dezamăgit, antreprenorul.
În conturile Ministerului Economiei există așadar un miliard de lei gata să fie lansat spre industrie. Banii sunt însă blocați de luni bune, iar PressOne a încercat să afle de ce și când vor ajunge la destinatari.
Antreprenor: „Dacă de mâine nu ar mai fi pandemie, tot ne-ar trebui ani să revenim acolo unde eram”
„Când ne-au închis (n.r. martie 2020) erau 16 angajați. Acum sunt doar șase. Și nu e ca și cum i-am dat noi afară. Oamenii au preferat să plece în alte domenii. Era clar că în HoReCa limita a coborât la supraviețuire. Oamenii au plecat în construcții. Bucătari care erau oameni de bază aici sunt acum pe șantier”, își continuă Valentin B. analiza.
Bugetul total al schemei de ajutoare reglementat de OUG 224/2020 este de 2,5 miliarde de lei. Guvernul nu a reușit însă să adune atâția bani, așa că, în realitate, dincolo de promisiuni, în bugetul de stat pe 2021 a fost alocat doar un miliard de lei.
De data aceasta de bani ar urma să beneficieze toți aplicanții, după ce statul a renunțat la principiul primul venit, primul servit. Suma se împarte proporțional, pentru ca fiecare să se aleagă măcar cu ceva. Dacă miliardul nu e eliberat din dosare până la sfârșitul anului, atunci HoReCa riscă să rămână pe dinafară.
Citeste continuarea aici