Peste 190 de milioane de lei pentru investiții în comunitățile locale

shake-hands-2.jpg

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan, a semnat, astăzi, plata a 293 de obiective de investiții ce au fost realizate în mai multe localități din România.

Astfel, peste 190 de milioane de lei au fost direcționate către plata facturilor firmelor care au executat lucrări conform condițiilor contractuale.

“Rămânem proactivi în toată acesta perioadă și continuăm să susținem investițiile locale. Comunitățile trebuie să beneficieze de proiecte de investiții, iar datoria noastră este să ne onorăm angajamentele față de cei care au muncit corect și au predat lucrările conform termenelor și condițiilor contractuale. Am spus încă de la preluarea mandatului meu la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației că voi achita facturile și voi debloca criza plăților restante și așa am și făcut. Am susținut, în același timp, că voi semna aceste plăți în urma unor verificări riguroase pentru ca banii de la bugetul ministerului să ajungă la cei care au executat lucrările conform contractelor și am făcut și acest lucru, așa cum am promis. Iată că, astăzi, mai bine de 190 de milioane de lei au fost achitate pentru aproape 300 de proiecte executate. Aceste lucruri, însă, în condițiile în care traversăm o perioadă foarte dificilă din cauza crizei în sănătate care s-a reflectat într-o criză economică la nivelul întregii lumi. Ne onorăm angajamentele, dar, așa cum am mai spus, aceste acțiuni au ca scop sprijinirea firmelor pentru a putea supraviețui în ciuda situației fără precedent în care ne aflăm. Beneficiarilor din întreaga țară le transmit că pot continua lucrările, în regim de protecție anti-COVID, cu maximă seriozitate, pentru că MLPDA dispune de fonduri pentru a face plățile”, a declarat Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației.

De la începutul anului 2020, au fost efectuate plăți în valoare de aproape 2 miliarde de lei pentru proiecte derulate pe PNDL 1 și PNDL 2 în localități din întreaga țară. Astăzi, au fost achitate solicitările la plată depuse de UAT-uri până la data de 10 aprilie, după ce au fost verificate de ISC și Corpul de Control.

Sursa: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării, și Administrației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top