Peste 26 mil. euro pentru modernizarea unităților sanitare care tratează pacienți critici – politraumă

mipe-logo.jpg

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează un nou apel de proiecte pentru îmbunătățirea infrastructurii unităților sanitare publice care tratează pacienți critici care au suferit politraumatisme.

Proiectele pot include activități de extindere a spațiilor medicale, modernizare a infrastructurii existente, reabilitare a clădirilor și dotare cu echipamente medicale necesare. Aceste investiții sunt dedicate exclusiv unităților sanitare publice de urgență care tratează pacienți în stare critică. În cadrul proiectelor sunt eligibile  cheltuieli pentru dotările necesare, inclusiv echipamente medicale și echipamente IT.

Pot depune proiecte unitățile sanitare publice de urgență, primăriile și consiliile locale sau județene care au în coordonare spitale de urgență, sectoarele Municipiului București, Primăria Municipiului București, inclusiv prin Administrația Spitalelor, Ministerul Sănătății și alte instituții publice centrale care coordonează spitale de urgență.

În cazul în care proiectul este depus de o autoritate publică, este obligatorie includerea în parteneriat a unității sanitare unde se vor realiza investițiile.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect va fi de 200.001 euro, iar cea maximă de 5,34 milioane euro.

Proiectele pot fi depuse, prin sistemul informatic MySMIS, până pe data de 31 iulie 2025.

Proiectele finanțate prin acest apel contribuie la Obiectivul de politică 4 al Uniunii Europene: “O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale” și la asigurarea accesului egal la asistență medicală de calitate.

Informațiile detaliate în ghidul solicitantului, aici: mfe.gov.ro

Sursa: MIPE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top