PNDR a murit ! Traiasca noul PNDR…

Cred ca e cazul sa incep sa povestesc intr-o serie mai lunga de posturi, despre cat de prost functioneaza PNDR in Romania. Si credeti-ma ca functioneaza infinit mai prost decat POSDRU sau ce altceva vreti voi ca termen de comparatie.

Pentru inceput cred ca e bine sa o luam cu inceputul unui proiect depus pe una dintre masurile din PNDR, ca sa intelegem mecanismul ordinii desavarsite in aceste institutii care gestioneaza programul. In fapt, acum vorbim despre OJFIr-uir, adica Oficiul Judetean pentru Finantarea Investitiilor Rurale, carora mai cu un an si ceva in urma le spunea: APDRP-uri, despre AM PNDR si cu onor in frunte, despre MADR.

Depui un proiect si astepti ca un cetatean de rand sa vezi daca ti s-a aprobat proiectul, iar in asteptarea ta primesti intai un raspuns ca nu ai fost selectat pentru finantare, apoi primesti de la aceeasi institutie, aceeasi persoana o alta informare (la doar cateva zile distanta) ca proiectul tau a fost selectat pentru finantare. Si stai si te intrebi daca omul care te anunta si ca nu esti finantat si ca esti finantat, a baut ceva sau e de la camera ascunsa sau daca nu cumva vrea sa deschida o trupa de stand-up comedy cu tine. Ei bine, nu e niciuna dintre astea de mai sus adevarata, e doar o incompetenta crasa a unor angajati in institutii publice care DISCRETIONAR emit ce hartie vor ei si fac ce vor ei, ca tu beneficiar o sa taci ca esti la mana lor. Eu m-am gandit sa povestesc, ca m-am cam plictisit sa tot aud ce superb crestem noi rata de abosrbtie si ce superb se deruleaza proiectele finantate din fonduri europene in Romania.

Tu, om de omenie, scrii si depui un proiect in calitate de persoana fizica dar te angajezi printr-o declaratie atasata la proiect ca te faci om serios si te autorizezi daca esti anuntat ca ai castigat proiectul. Acum ca cel putin la prima vedere, pare ca l-ai castigat, desi nu esti sigur, ca la fel de bine te poti trezi cu o alta instiintare care le infirma pe anterioarele si ca nu ai castigat, ba mai esti deja si dator vandut la UE, te pui serios pe indeplinit conditiile din ghid ca sa poti semna contractul de finantare.

Si uite asa ajungi sa te dai cu capul de un zid pe care l-a construit un mega specialist in facere de ghiduri care zice cam asa: ”Persoanele fizice vor fi acceptate ca potentiali beneficiari daca se angajeaza sa se autorizeze ca persoane fizice autorizate/intreprinderi individuale in termen de 15 zile lucratoare de la data primiriii notificarii beneficiarului privind selectarea cererii de finantare si semnarea contractului de finantare”.

Adica vreau sa va zic ca, chiar daca vrei sa-ti faci un amarat de SRL, nu te lasa ghidul solicitantului care te-a obligat deja sa dai o declaratie ca te autorizezi ca PFA sau II. Si daca intrebi la contractare, aia iti zic ca poti sa te faci si SRL dar le aduci aminte ca ai dat o declaratie cum ca… si atunci se razgandesc brusc, dar deloc convingator.

Si ramane intrebarea: de ce nu te poti face SRL? ce lege pamanteana interzice asta, de te pune ghidul sa dai declaratia asta cu PFA/II?

Asta face parte din procedurile simple despre care vorbesc mai marii fondurilor astora.

Ion Coman

Ion Coman

Presedinte Director General in cadrul Agentiei de Consultanta PROEUROPA FONDURI EUROPENE Sibiu, MEMBRU in cadrul CENTRULUI DE INFORMARE SI ASISTENTA pentru IMM-INFOBIZ SIBIU MEMBRU IN CADRUL RETELELEI MULTIPLICATORILOR DE INFORMATII AI PNDR, precum si RETELEI NATIONALE DE DEZVOLTATE RURALA -RNDR Aria de operatiuni: Regiunile CENTRU si NORD-­VEST Domeniu de specializare: PROIECTE ACCESARE FONDURI NERAMBURSABILE EUROPENE/GUVERNAMENTALE Managementul achizitiilor publice in proiectele cu cofinantare europeana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top