POCU: Ghidul solicitantului „Măsuri de educație de tip a doua șansă”

educatie-sanatate.jpg

Autoritatea de Management pentru POCU publică in consultare publică Ghidul solicitantului – condiții specifice „Măsuri de educație de tip a doua șansă” – AP 6/ PI 10.i/ OS 6.4 & 6.6.

Status: Consultare
Depunere:
Buget: 2.000.000,00 euro.

Obiective specifice

  • O.S.6.4. – Creșterea numărului de tineri care au abandonat școala și de adulți care nu și-au finalizat educația obligatorie care se reîntorc în sistemul de educație și formare, inclusiv prin programe de tip a doua șansă și programe de formare profesională;
  • O.S.6.6. – Îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învățământul preuniversitar în vederea promovării unor servicii educaţionale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei școli incluzive.

Activitati eligibile

În cadrul acestor apeluri de proiecte vor fi susținute în mod corelat și unitar activități din cadrul OS 6.4., menite să readucă în sistemul de educație și formare tineri și adulți care nu și-au finalizat educația obligatorie , precum și cele din cadrul OS 6.6. menite să asigure formarea profesională specializată pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar.

Activitatea 1 (activitate relevantă și obligatorie): Sprijin pentru dezvoltarea programelor de tip A doua șansă

Această activitate are în vedere dezvoltarea profesională / îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învățământul preuniversitar, a personalului de sprijin și didactic auxiliar, în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile grupului țintă.
Dezvoltarea competențelor profesionale presupune participarea la programe de formare continuă, avizate sau acreditate de Ministerul Educației Naționale, pe componenta de formare „A doua şansă”, alte programe de formare continuă specifice programului sau relevante față de nevoile educaționale ale membrilor grupului țintă.
Se vor avea în vedere și măsuri de profesionalizare a consilierilor şi de consolidare a capacității acestora de a elabora planuri de dezvoltare educațională generale și specifice readucerii si menținerii în sistemul de educație și formare a tinerilor și adulților care nu și-au finalizat educația obligatorie.

Activitatea 2 (activitate relevantă și obligatorie): Servicii de consiliere și orientare a carierei pe tot parcursul vieții

Această activitate este menită să readucă în sistemul de educație și formare tinerii și adulții care nu și-au finalizat educația obligatorie.

Pentru fiecare participant din grupul țintă se va elabora un plan personalizat de intervenție, diferențiat în funcție de nevoi specifice și vârstă. Planul trebuie să vizeze cauza abandonului școlar, să implice părinții participanților pentru segmentul de vârstă 6-16 ani și să conțină măsuri care să conducă, în funcție de caz, la reintegrarea în sistemul de educație sau la orientarea către cursuri de formare profesională. Se pot prevedea și activități specifice de informare, consiliere și mediere care să sprijine cursanții în găsirea unui loc de muncă adecvat sau în continuarea studiilor.

Activitatea 3 (activitate relevantă și obligatorie): Furnizarea de programe „A doua șansă”

Programele „A doua șansă” se vor organiza conform Metodologiei privind organizarea programului „A doua șansă” pentru învăţământul primar / Metodologiei privind organizarea programului „A doua șansă”pentru învăţământul secundar inferior, aprobate prin Ordinul MECTS nr. 5248/ 2011 (*actualizat*) privind aplicarea Programului „A doua şansă”.

Solicitanti si parteneri eligibili

Pentru această cerere de propuneri de proiecte categoriile de solicitanți și parteneri eligibili sunt:

  • Agenţii, structuri/alte organisme aflate în subordinea/coordonarea MEN şi alte organisme publice cu atribuţii în domeniul educaţiei şi formării profesionale, inclusiv asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar;
  • Instituţii de învăţământ (ISCED 1-3) acreditate, publice şi private, din reţeaua şcolară naţională;
  • Furnizori de servicii de orientare, consiliere, mediere şcolară şi servicii alternative, publici şi privaţi;
  • Furnizori de formare profesională, publici sau privați;
  • Parteneri sociali din învăţământul preuniversitar (ex. organizaţii sindicale);
  • Instituţii de cult şi asociaţii religioase;
  • Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) şi instituţii subordonate;
  • Instituţii/agenţii guvernamentale cu atribuţii în domeniul incluziunii sociale;
  • Autorități publice locale cu atribuții în domeniul educaţiei de nivel preuniversitar;
  • ONG-uri.

Durata proiectului

Perioada de implementare a proiectului este de maximum 36 de luni. Proiectele care vor prevedea o perioadă de implementare mai mare de 36 de luni vor fi respinse.

La completarea cererii de finanțare în sistemul electronic va trebui evidențiată durata activităților și sub-activităților prevazute în proiect, precum și perioada de implementare a proiectului (data de incepere / data de finalizare a implementarii activităților/ subactivitatilor / proiectului).

Grupul țintă al proiectului

În cadrul acestor apeluri de proiecte grupul țintă eligibil va fi format din persoane care aparţin uneia din următoarele categorii:

a) Tineri care au părăsit timpuriu școala, cu vârsta cuprinsă între 6-16 ani, care nu au depășit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei neabsolvite;
b) Tineri care au părăsit timpuriu școala, cu vârsta cuprinsă între 12-16 ani, care au depășit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei neabsolvite;
c) Tineri, care au un loc de muncă, cu vârsta cuprinsă între 16-24 ani, care nu au absolvit învățământul obligatoriu;
d) Adulți 25-64 ani, care nu au absolvit învățământul obligatoriu;
e) Părinții/tutorii tinerilor din grupurile indicate mai sus, inclusiv persoane care au în grijă copilul cu părinți plecaţi la muncă în străinătate;
f) Personal didactic din învățământul preuniversitar ;
g) Personal de sprijin și auxiliar din școli;
h) Echipa managerială la nivelul școlii.

Buget

Pentru cele 2 apeluri de proiecte lansate în contextul Axei Prioritare 6, PI 10.i., OS 6.4. și 6.6., din cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, bugetul total alocat la nivelul categoriilor de regiuni este detaliat mai jos:

  • pentru apelul de proiecte destinat regiunilor mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia), suma totală disponibilă este de 144.995.431,00 euro, din care contribuția UE este de 123.246.116,35 euro (corespunzând unei contribuții UE de 85%), iar contribuția națională este de 21.749.314,65 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 15%).
  • pentru apelul de proiecte destinat regiunii mai dezvoltate (București Ilfov), suma totală disponibilă este de 18.459.315,00 euro, din care contribuția UE este de 14.767.452,00 euro (corespunzând unei contribuții UE de 80%), iar contribuția națională este de 3.691.863,00 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 20%).

Valoarea totală eligibilă a unui proiect este de maximum 2.000.000,00 euro.

Observaţiile şi sugestiile pot fi trimise pe adresa [email protected] până în data de 14 iunie 2019.

Documentatie 

Ghidul Solicitantului si anexe

Sursa: MFE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top