POIM: 4,8 miliarde euro, sumele solicitate Comisiei Europene până la sfârșitul anului 2021

bani-ue.jpg

Comitetul de Monitorizare pentru Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (CM POIM) s-a reunit miercuri, 26 ianuarie 2022, pentru analizarea rezultatelor înregistrate la nivelul programului și a măsurilor necesare pentru accelerarea implementării proiectelor.

În deschidere, domnul Cristian Roman, secretar de stat în cadrul MIPE și coordonatorul POIM, a subliniat faptul că s-au înregistrat rezultate semnificative la finalul anului 2021, care se reflectă în cifre la nivelul celui mai mare program de investiții în infrastructura României, respectiv:

  • 4,8 miliarde euro, valoarea totală a aplicațiilor de plată transmise Comisiei Europene (52% din fondurile UE alocate POIM în valoare de 9,1 miliarde euro);
  • 1,5 miliarde euro, valoarea aplicațiilor de plată trimise Comisiei doar în anul 2021, în creștere cu 47% față de suma din anul 2020.

„Progresul pe care Programul Operațional Infrastructură Mare l-a înregistrat este cu atât mai relevant cu cât această perioadă a fost marcată de efectele pandemiei, resimțite pe toate planurile, dar și din această perspectivă, POIM a contribuit semnificativ prin măsuri concrete de protecție a populației și de atenuare a impactului crizei de sănătate publică asupra economiei românești. Ținta echipei POIM este de a atrage în acest an încă 1,8 miliarde euro, valoare cu 20% mai mare decât anul trecut”, a declarat domnul Cristian Roman.

În cadrul reuniunii CM POIM și al celor 3 reuniuni sectoriale – de transport, mediu și energie – ce au avut loc în data de 25 ianuarie a.c., au fost luate o serie de decizii, printre care: modificarea programului pentru suplimentarea alocării cu 216 milioane euro din REACT-EU, aprobarea Strategiei de Comunicare, respectiv desemnarea unui nou membru cu drept de vot: Asociația Civică Moldova vrea Autostradă, în cadrul Comitetului Sectorial de Transport.

Principala concluzie a reuniunii CM POIM a fost nevoia de intensificare a dialogului instituțional pentru eliminarea blocajelor și accelerarea ritmului de implementare a programului în vederea atingerii țintelor asumate și realizării investițiilor.

Sursa: MIPE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top