Apelul finanțează proiecte care testează modele de economie socială în turismul sustenabil, folosind traseele turistice de lungă distanță ca spații-pilot pentru dezvoltare locală, cooperare transnațională și implicarea comunităților. Sunt vizate în special zonele rurale și comunitățile aflate de-a lungul unor trasee existente, unde turismul poate sprijini antreprenoriatul local, patrimoniul cultural, incluziunea socială și retenția beneficiilor economice în comunitate.
Consorțiile trebuie să fie transnaționale și să includă parteneri din cel puțin două țări eligibile. Coordonatorul poate fi o entitate sau asociație care gestionează un traseu de lungă distanță, o organizație sau rețea de economie socială, o autoritate locală sau o entitate responsabilă oficial de turism în regiunea relevantă.
În fiecare țară participantă trebuie să existe cel puțin o organizație/rețea de economie socială și o autoritate locală sau entitate responsabilă de turism, ori o entitate care gestionează traseul și are ca membri autorități locale și organizații de economie socială. Pot participa și alte entități relevante, precum camere de comerț, companii active în turism, asociații de mediu sau organizații ale consumatorilor.
Detalii finanțare:
- Program: Pilot Projects and Preparatory Actions (PPPA)
- Buget total indicativ: 1,5 mil. EUR
- Finanțare estimată per proiect: aprox. 750.000 EUR
- Număr estimat de proiecte finanțate: 1-2
- Rata de finanțare: 85%
- Durata proiectului: 24-36 luni
- Forma grantului: grant bazat pe costuri reale, cu elemente de costuri unitare și rate forfetare
- Termen limită: 26 august 2026, ora 17:00, ora Bruxelles-ului
Mai multe detalii (PDF): ec.europa.eu
Sursa: ADR Nord-Est
