Primarii marilor orașe cer ca o parte din fondurile PNDL să-și schimbe destinația. Ilie Bolojan: ”E mult mai corect să se aloce pentru cofinanțarea proiectelor europene”

euelections_-_av_-_eu_-_hands_4_-_c_european_union_-_ec_audiovisual_service.jpg

Asociația Municipiilor din România, care reunește primarii marilor orașe, propune o mișcare radicală, cu impact atât pe bugetul anului 2020, cât și pe absorbția fondurilor europene: mutarea unor bani alocați în mod normal controversatului PNDL către confințarea proiectelor cu fonduri UE.

Ilie Bolojan, președintele executiv al Asociației Municipiilor (AOR) a declarat pentru G4Media.ro că propunerea se referă la proiectele din PNDL (programul național de dezvoltare locală) care nu sunt viabile și nu aduc valoare adăugată comunităților.

”Există proiecte în fază inițială pe PNDL care nu genereaza nici creșteri economice in viitor, nici nu au logică a rentabilității. Exemplul unei comune din Bihor, unde s-au reconstruit prin PNDL grădinițe care acum sunt goale pentru că nu există copii, iar una va fi transformată în capelă. Cred că e mai fezabil ca acești bani, în urma unei analize de prioritizare, să se aloce pentru cofinanțarea proiectelor europene care să aducă plusvaloare pentru comunități”, a declarat Bolojan pentru G4Media.ro.

Primarul de Oradea a mai spus că în acest moment autoritățile locale au depus proiecte pentru finanțare pe fonduri europene în Programul Operațional Regional (POR) peste limita alocată inițial… Mai multe detalii aici.

One Reply to “Primarii marilor orașe cer ca o parte din fondurile PNDL să-și schimbe destinația. Ilie Bolojan: ”E mult mai corect să se aloce pentru cofinanțarea proiectelor europene””

  1. Balici Mihai spune:

    O masura foarte buna
    De ce sa se foloseasca fonduri din credite , din taxe locale si impozite pentru lucrari la care putem accesa fondurile europene
    De ce sa se dea 25% din cei 40 de miliarde de euro alocati Romaniei pentru programele POCU, care se folosesc total ineficent pentru consilieri someri, consfaturi, perfectionari , intruniri ,schimburi de experienta, cercetari sterile fara finalitate si aplicabilitate si sa nu folosim aceste fonduri pentru dezvoltarea industriei grele ,care a disparut cu desavarsire dupa revolutie
    Noi importam fier beton pentru constructii din China si Turcia deoarece ne-am distrus propria industrie , unde ne sunt otelariile noastre
    Apoi facem tot felul de imprumuturi de la BEI, BERD, BANCA MONDIALA etc ca sa facem penitenciare, sau diverse alte lucrari ,in timp ce noi platim la UE taxa anuala de cca 2 miliarde de euro la bugetul UE si nu folosim acesti bani ,sau ne sunt distribuiti de birocratii de la Bruxell in domenii total ineficente si banii ajung in buzunare private
    De ce sa nu folosim aceste fonduri de la UE alocate unor programe ineficente POC, POCU si sa nu folosim acesti bani la Compania Nationala de Investitii , care construieste sali de sport, investitiile mari de la telescaune ,telecabine, partii de ski , Cazinoul Constanta etc si ne imprumutam sau platim din taxe locale si impozite aceste mari lucrari ,iar fondurile europene alocate de niste birocrati incopententi de la Bruxell sunt folosie in domenii total aiurea
    Europarlamentarii romani sa nu doarma in banci la Bruxell pe 20.000 de euro pe luna, bani platiti si de contribuabilul roman si sa fie fermi ca cei 40 de miliarde sa se dea pentru dezvoltarea industriei , pentru autostrazi ,autostrada Bucuresti-Brasov si daca se opun putem foarte bine iesim din aceasta structura mafiota, corupta care a adus Romania in Faliment cu o datorie interna si externa de peste 170 de miliarde de euro (cea mai mare in ultimii 500 de ani) , ne imprumutam de 25 de miliarde anual pentru a supravietui , falimentul bate la usa si avem solutia de iesire din aceasta structura mafiota UE si sa ne aliniem Rusiei d-lui Putin pentru supravietuirea acestui popor
    Trebuie sa luam exemplul Poloniei ,Ungariei care nu se linguseste pe la Bruxell sau Trump si isi apara interesele propiului popor si nu au nevoie sa fie laudati de acesti reprezentanti ai imperialismului american si vest european in defavavoare propriului popor

    După Polonia, şi Ungaria se pregăteşte o schimbare radicală. Discursul premierului ungar Viktor Orban de la Timişoara: Ungaria este pregătită să construiască o nouă Europă Centrală, cu vecinii. Nu mai vrem să fim în linia a doua a Europei. Vrem să facem parte din ţările europene în care este cel mai bine să trăieşti, să creezi, şi în care mediul este plăcut
    SharePrint Mail
    După Polonia, şi Ungaria se pregăteşte o schimbare radicală. Discursul premierului ungar Viktor Orban de la Timişoara: Ungaria este pregătită să construiască o nouă Europă Centrală, cu vecinii. Nu mai vrem să fim în linia a doua a Europei. Vrem să facem parte din ţările europene în care este cel mai bine să trăieşti, să creezi, şi în care mediul este plăcut
    15.12.2019, 00:00 5878
    Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă seara, la Timişoara, unde a participat la un spectacol organizat pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie, că Ungaria este pregătită să construiască, împreună cu vecinii ei, printre care şi România, o nouă Europă Centrală.

    Premierul Ungariei a spus, în discursul rostit la Timişoara, că noua Europă Centrală, pe care Ungaria este pregătită să o construiască împreună cu vecinii ei, printre care şi România, ar putea deveni una dintre cele mai competitive regiuni din lume, cu oraşe legate între ele cu autostrăzi şi trenuri de mare viteză, în care oamenii să aibă locuri de muncă şi care s-ar putea confrunta cu problema forţei de muncă venite din Europa de Vest.

    „Dacă vom colabora, acest lucru va deveni posibil şi aceasta va fi noua realitate europeană”, a spus prim-ministrul Ungariei, citat de agenţia MTI.

    El a mai precizat că Ungaria nu mai vrea să fie în linia a doua a Europei şi vrea să facă parte din ţările europene în care este cel mai bine să trăieşti, să creezi, în care mediul este plăcut şi vrea să rămână una din ţările cu cel mai ridicat grad de siguranţă din lume. În opinia sa, aceste obiective pot fi atinse mai uşor împreună cu statele vecine.

    Referindu-se la evenimentele de la Timişoara de acum 30 de ani, Viktor Orban a spus că mesajul transmis de timişoreni şi de români a fost că popoarele din Europa Centrală îşi vor recâştiga libertatea chiar cu preţul vieţii şi că aceste popoare au ştiut că libertatea nu le va fi dată cadou de marile puteri.

    „Dacă i-am fi aşteptat pe occidentali, am trăi şi acum sub ocupaţia trupelor ruseşti, am fi membrii Tratatului de la Varşovia şi viitorul nostru ar fi decis la congresele Partidului Comunist. Noi însă am vrut să trăim în libertate (…), iar eroii noştri şi-au jertfit şi sângele pentru ea”, a spus premierul Ungariei.

    La Timişoara a avut loc sâmbătă seara spectacolul „Libertate 89”, organizat de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania pentru a marca 30 de ani de la Revoluţia din 1989.

Răspunde-i lui Balici Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top