ATENTIONARE: Acest program nu este activ in acest moment!

Fundatia Soros Romania anunta desfasurarea unei competitii speciale de proiecte – O dimensiune internationala pentru proiectele nationale – in cadrul programului East-East: Partnership Beyond Borders.
In cadrul programului se organizeaza in Romania o competitia speciala prin intermediul careia se urmareste extinderea peste granite a proiectelor implementate de alte organizatii la nivel local sau national.
Prin acest instrument Open Society Institute si Fundatia Soros ofera sprijin financiar si logistic pentru organizatiile ce doresc sa adauge o componenta internationala proiectelor pe care le implementeaza in Romania.
Prioritatile competitiei sunt:
- Sa ofere sprijin organizatiilor care implementeaza proiecte in Romania pentru a identifica in tarile din regiune parteneri cu experiente similare. In acest sens vor fi finantate evenimente internationale (seminarii, mese rotunde) la inceputul sau in prima parte a desfasurarii proiectelor in Romania si se poate apela la sprijinul retelei Soros pentru a identifica organizatii din alte tari;
- Sa sprijine pe parcursul desfasurarii proiectului comunicarea cu organizatii din alte tari, fie prin dezvoltarea unor instrumente on-line, fie prin participarea observatorilor din aceste tari la evenimentele si activitatile din cadrul proiectului;
- Sa sustina diseminarea rezultatelor proiectului – modele de bune practici, cunoastere sociala – dincolo de granitele Romaniei prin evenimente internationale de inchidere a proiectului (seminarii, mese rotunde, conferinte). Si in acest caz se poate apela la reteaua Fundatiilor Soros pentru a identifica potentiali parteneri.
Solicitantii de finantare si activitatile propuse trebuie sa respecte conditiile de eligibilitate specifice programului East-East: Partnership Beyond Borders. Suplimentar fata de acest ghid, solicitarile de finantare trebuie sa se refere la componente transfrontaliere adaugate unor proiecte nationale deja planificate (si a caror finantare a fost asigurata din alte surse) sau in curs de implementare. Solicitarile care se refera exclusiv la finantarea unor platforme on-line nu sunt considerate eligibile.
Solicitarile de finantare pot fi depuse oricand pe parcursul anului, dar cu cel putin opt saptamani inainte de inceperea activitatilor pentru care se considera finantare.