Programul Casa Verde Fotovoltaice s-a deblocat

panouri-fotovoltaice.jpg

Aplicația Programului Casa Verde Fotovoltaice s-a deblocat marți, 23 ianuarie 2024, ora 10.00

Solicitanții care nu au selectat un instalator până la data suspendării Programului, au la dispoziție un termen de maximum 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziție de AFM la adresa www.afm.ro.

În cadrul aplicației va fi disponibilă lista completă a instalatorilor validați de către Administratia Fondului pentru Mediu.

În acest termen, instalatorii selectați au obligația efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum și aprobarea solicitanţilor eligibili, în condițiile și termenele stabilite prin Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1063/2023.

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat printr-o decizie a instanței, în luna septembrie 2023, ca urmare a demersului juridic al unei societăți, care a contestat respingerea sa în prima sesiune de validare a instalatorilor. La inițiativa ministrului mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, s-a organizat în luna noiembrie 2023, la sediul MMAP, o întâlnire de mediere între părți, în cadrul căreia societatea și-a asumat să renunțe la proces, în cazul în care se va organiza o nouă sesiune de validare a instalatorilor. Ulterior, odată cu deschiderea unei noi sesiuni, societatea în cauză a transmis către ÎCCJ și respectiv Curtea de Apel Oradea cererile de renunțare la procesul intentat AFM.

Sursa: Facebook Ministerul Mediului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top