Guvernul a aprobat continuarea programului guvernamental Noua Casă și în 2022 și a decis alocarea unui plafon al garanțiilor de 1,5 miliarde lei care pot fi emise în acest an. Măsura fusese anunțată anterior de ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.
Programul guvernamental Prima Casă a devenit Noua Casă din 2020.
Ministerul Finanțelor a propus alocarea unui plafon al garanțiilor de 1,5 miliarde lei care pot fi emise în anul 2022, iar în acest sens modificã și completeazã Hotãrârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casã”.
De asemenea, Guvernul a aprobat încheierea de polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor potrivit normelor interne proprii ale finanțatorilor, pe toatã durata finanțãrii garantate la o valoare acceptatã de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piațã a locuinței, urmând ca aceastã prevedere sã se aplice tuturor creditelor garantate în cadrul Programului, pentru polițele de asigurare încheiate dupã data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri de guvern.
Programul „Noua Casã” este un program guvernamental destinat persoanelor fizice, care faciliteazã achiziția unui imobil cu destinația de locuințã, prin intermediul contractãrii de credite garantate de stat.
„Noua casã” 2022 se acordã în lei, pentru achiziția unei singure locuințe, iar valoarea maximã a creditului care poate fi accesat este de 66.500 Euro – pentru locuințe al cãror preț este de maxim 70.000 Euro, avansul solicitat fiind de 5% și 119.000 Euro – pentru locuințe al cãror preț este de maxim 140.000 Euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.
Mai multe detalii aici