Un consorţiu condus de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) îşi propune să combată dezinformările din mass media online cu ajutorul tehnologiei blockchain şi a Inteligenţei Artificiale (IA), printr-un proiect finanţat cu fonduri europene.
Coordonatorul proiectului, Cristian Nicolae Buţincu, şef de lucrări la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, a declarat, pentru AGERPRES, că prin intermediul proiectului vor fi folosite cele mai noi tehnologii pentru a combate dezinformările făcute prin intermediul mass media.
Conform sursei citate, proiectul este derulat pentru o perioadă de nouă luni, cu fonduri europene, în cadrul programului de cercetare şi inovare Horizon 2020.
„Proiectul a luat naştere în cadrul Cluj IT, o organizaţie de tip cluster, care a venit cu propunerea de a vedea dacă putem găsi idei pentru competiţia TruBlo, un program de finanţare în cascadă pentru proiecte blockchain. TruBlo a fost dezvoltat în cadrul NGI (Next Generation Internet) şi face parte din programul de finanţare a Comisiei Europene, Horizon 2020. Noi, cei de la Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’, am venit cu ideea de a crea un proiect pentru a lupta împotriva dezinformării din mass media. Le-a plăcut ideea, au mediatizat-o în cadrul clusterului, şi aşa ni s-au alăturat şi ceilalţi membri în proiect. Din acest consorţiu, pe lângă universitatea noastră şi Cluj IT mai face parte firma Zetta Cloud – care furnizează soluţii de IA pentru analiza conţinutului online şi înţelegerea profundă a acestuia. De asemenea, mai fac parte cei de la Cyber Dacians – o firmă din domeniul securităţii cibernetice cu experienţă în tehnici anti-dezinformare. Fondatorii acestei firme de securitate cibernetică sunt şi fondatorii unui think tank împotriva dezinformării care activează de cel puţin 5 ani. Din consorţiu face parte şi platforma de ştiri şi interfaţare media, Digitalio, care este la rândul ei un proiect Ştirile Transilvaniei”, a relatat coordonatorul proiectului.
Intitulat „Lupta împotriva dezinformării utilizând tehnologii IA şi blockchain”, proiectul îşi propune să analizeze ştirile care apar în mediul online şi să detecteze cu ajutorul Inteligenţei Artificiale dacă ele conţin sau nu adevăr analizându-le autenticitatea, veridicitatea şi atribuind în cele din urmă scoruri de reputaţie atât ştirilor cât şi editorilor şi site-urilor care le publică sau găzduiesc.
„La nivelul platformei există mai multe module care sunt bazate pe componenta umană şi pe componenta de Inteligenţă Artificială. Partea de componentă umană, acel crowd winsdom, practic reprezintă agenţi umani care verifică ştirile folosind propriile tooluri (instrumente – n.r). Ei pot folosi şi instrumente furnizate de Inteligenţa Artificială dacă doresc. Fiecare validator uman va da un anumit scor pentru o anumită ştire. În paralel sunt şi module de IA care lucrează ca o federaţie. Aceste module de IA pot fi scrise de entităţi diferite. O parte vor fi scrise noi, alte module pot fi scrise de alte companii care dezvoltă IA. La rândul lor, acestea atribuie un scor de reputaţie ştirilor. Scorurile sunt agregate. La sfârşit sunt două scoruri: unul dat de IA şi unul care este dat de acel crowd winsdom, de mase. În momentul în care vedem anumite scoruri care sunt foarte diferite de cel votat de majoritatea componentelor, reputaţia respectivă va fi ajustată atât pentru persoanele care au făcut analiza, adică pentru componenta umană, cât şi pentru componentele de IA. Pe măsură ce scorul atribuit de o anumită entitate se apropie de scorul care este considerat adevărat, reputaţia acesteia creşte. Dacă scorul este foarte mult diferit, reputaţia va scădea. Această reputaţie, în timp, poate fi convertită în tokeni pe blockchain, care urmează să fie folosiţi în schimburi comerciale, monetizare, reclame”, a explicat coordonatorul proiectului.
Mai multe detalii aici