Rebelii benzinei romanesti ca serpisori ai Cleopatrei post-moderne
Despre succesorul in viata al Reginei Cleopatra, regimul Mubarak, stiam demult, probabil macar cei care se simt cat de cat responsabili, ca se afla cu un picior in ghips -cumva aidoma inoxidabilului general Stanculescu. Unii joaca bine comedia ca ar fi aflat astazi, ca si cum i-am putea crede, ca si cum ar mai conta.
Acum, Occidentul isi trimite in ambuscada cohortele de jurnalisti ca sa consemneze, aproape ca niste spalatori de cadavre sui – generis, ultimele inmarmurite clipe ale unei „noi” dictaturi care isi da obstescul sfarsit. Dezolanta parazitare a unei revolutii, cu victime nu atat de colaterale pe cat s-ar parea la prima vedere. Oricum, acei napastuiti ai sortii au sansa sa moara mai martiratic, mai expiator intr-un asemenea context simbolic. Sa recunoastem, au ceva doza de demnitate, mostenita probabil de la regina Cleopatra incoace ( ce lux, totusi, serpii ei dresati special pentru ocazii cezareice…)
In rest, despre noi, romanii de isprava, numai de bine cata vreme nu dam in acel fel in clocot. Putem fi pasuiti ca membri cu asterisc ai unei morganatice Uniuni – in birocratica deriva sau euro- paralizie. Ne intetim formele de nesupunere/rebeliune juvenila . O fac mai degraba copiii de oameni cu ceva bani, ce descopera brutal ca nu-si mai pot duce amicele vinerea la club, cu masina. Culmea, au primit arma eliberarii lor parentale- masina mica, dar nu o mai pot utiliza ca arma de seductie eficace. Nu-si pot intarca inca iluziile, la rang de maturitate materiala. Protesteaza imberb cu pumni de monede la vedere ( la camerele de luat vederea !), in tandem paralel cu vechii capitani apv sau militieni, ce si-au amintit brusc martiale onoruri si indatoriri fata de patrie, o patrie, uff, in deriva…
Forme de protest, de toate culorile, ca intr-un vechi targ al Mosilor de odinioara. Totusi, niciun liant, nicio firava speranta de solidarizare pe o idee cat de mica. Aidoma Domnitei Ralu de altadata, sclipitoare consiliere ministeriale la ceas de taina organizeaza baluri de cristal, evident de caritate. Multa, coplesitoare caritate, de la Andreea Marin citire incoace.
Induplecarea caritatii, ca si a revoltei pentru o cauza cat de cat sociala, „nobila”, n-a avut cum sa intre in deriva. Era de la inceput tot o forma fara fond. Istoric avortabila, de la sine. Prin frigida ignorare reciproca nu vom ajunge niciodata sa ne descoperim, sa ne revalorizam, sa ne reanimam simbolic. Suntem doar suflete moarte si atat, sa concedem odata ! Vine moartea ( sprituala, ca sfarsit de ciclu istoric), cum zicea Cesare Pavese si, culmea, are taman ochii propriilor noastre dezertari morale. Nesupunerea noastra civila are tot atatea sanse de credibilizare cat schimbarea dictaturii lui Mubarak cu urmatoarea pacaleala „democratica”, probabil in haine mai rigoriste, mai ”fundamentaliste” decat pana acum.
Ce sa mai zicem, cata vreme ne complacem in confortul egoismelor noastre, ne binemeritam cu prisosinta aceasta soarta de serpisori crepusculari, pe care altii ii folosesc pentru a o sacrifica extatic, a doua oara, pe regina demnitatii Egiptului.
Abia astept sa ii vad pe rebelii taxelor si impozitelor imense pe care le platim inutil (de exemplu 31.5% din venitul nostru lunar merge la stat pentru pensii dar foarte putini dintre noi mai traiesc 31.5% din cei 45 de ani cat au cotizat – adica undeva pana pe la varsta de 80 de ani, speranta de viata fiind mai mica cam cu 10 ani; in plus, pensia pe care o primim este net mai mica decat ceea ce platim). Probabil daca il intreb pe ala ca protesteaza in benzinarie ca nu mai are bani de „liniute” pe asfalt cu masina lui plina de cai putere el o sa imi spuna ca pensia publica sau impozitul e ceva normal.