Religie si putere (II)

Nihilismul ar fi deja o “stare nascinda” pentru Occident, determinata nu de criza economica, ci de o serie de mutatii ideologice care permit si chiar provoaca atari schimbari. Astazi, nihilismul ar imbraca chiar forme mai perfide, cum ar fi utopia, atunci cind aceasta iese din cadrul pur speculativ pentru a se investi in cadrul istoric.

O a doua idee importanta a lui Ioan Petru Culianu, din studiul Religie si putere, se refera la gnoza. Gnosticul se manifesta in contrast cu uzantele societatii din care face parte, este un asocial si chiar un acosmic. El este impotriva proprietatii private care a fost introdusa in lume prin opera diabolica a legilor umane, care impiedica egalitatea perfecta, comunitatea bunurilor si a corpurilor, adica iubirea libera si cresterea in comun a copiilor (ca la Platon). Dupa gnostici, trebuie urmat modelul social al animalelor, adica “renuntarea la personalitatile sexuale stereotipe“. Daca nu, potrivit lui Basilide, lumea va inceta sa fiinteze, fara ca prin aceasta sa inceteze a exista. Aceasta idee este reluata de Th. W. Adorno, in Minima moralia, unde spune: “Inca putin si toti cei care sint mindri de forta lor exuberanta vor putea fi considerati cadavre de laborator carora, din ratiuni de politica demografica, le-a fost ascunsa stirea unei morti imperfect reusite. In adincul sanatatii dominante nu este decit moartea. Orice miscare a lor seamana cu miscarile reflexe ale fiintelor cu inima deja oprita. Doar din cind in cind cutele triste ale fruntii, marturie a unei tensiuni cumplite, demult uitate, sau un moment de stupiditate dementa in cursul logicii fixe, sau un gest mihnit tulbura mersul normal si pastreaza o urma a vietii disparute” (p.201). Plastic, nu?

Ceea ce aduce nou Culianu este faptul ca gnosticismul ar fi putut sa se nasca din iudaism, dupa darimarea templului din anul 70 d.H., cind unii evrei s-au intrebat cum a putut permite Dumnezeul lor asa ceva si atunci au inventat Demiurgul, o fiinta intermediara rea, geloasa si razbunatoare, cum apare in Vechiul Testament, in timp ce adevaratul Dumnezeu ramine transcendent, bun, pur, absolut si infinit. Diferitii autori care s-au ocupat de gnosticism acreditau nasterea lui in Persia, sau in India, sau dintr-un amalgam de credinte si practici inspirate si din zoroastrism si din maniheism, din brahmanism, iudaism, din Babilon din Egipt si mai apoi din crestinism. De aceea, teza lui Culianu, mi se pare nu doar inedita, ci si curajoasa.

O a treia teza importanta a prezentului studiu o constituie cea emisa pe linia lui Nietzsche si Heidegger, potrivit careia nihilismul constituie destinul civilizatiei occidentale, dupa principiul ca daca nu se distruge serios, nu se poate nici construi serios, marturie in acest sens stind intreaga istorie a civilizatiilor. Nihilismul ar fi deja o “stare nascinda” pentru Occident, determinata nu de criza economica, ci de o serie de mutatii ideologice care permit si chiar provoaca atari schimbari. Astazi, nihilismul ar imbraca chiar forme mai perfide, cum ar fi utopia, atunci cind aceasta iese din cadrul pur speculativ pentru a se investi in cadrul istoric.

In Occident, realitatea totalitara a comertului s-a substituit oricarei alte realitati: viata, om, pasiune, credinta, viata, moarte etc. Viata a devenit un pur accident comercial a carui reusita nu poate fi alta decit dezvoltarea comertului. O mercantilizare excesiva a comportamentelor, a vietii umane in general. O Lex mercatoria care domina totul. Culianu propune ecuatia capitalism egal comert, care a nascut critici la aparitia lucrarii. Sigur, realitatea nu poate fi simplificata astfel, dar autorul se apara invocindu-l pe Max Weber, care porneste in analiza de la aceeasi stare de fapt. Astazi nimeni nu mai contesta mercificarea, mercantilizarea excesiva a capitalismului: totul a devenit marfa. Capitalismul s-a nascut din puritanism, iar dupa Culianu nici comunismul nu este altceva decit tot o forma de capitalism arhaic sau, mai curind, un sistem hibrid. Astfel, in lipsa a ceva care sa o ordoneze si sa o transforme, puterea s-a intors la starea pura de agresivitate.

Nietzsche pare sa fi rezumat totusi cel mai bine problema puterii in Occidentul modern, afirmind ca:

a) nihilismul reprezinta destinul Occidentului si

b) puterea apartine vointei individului de a rasturna valorile, adica puterea este nihilism.

In libertate, sustine Culianu, neingradita de rituri sau de justificari ideologice ale societatii, puterea este agresivitate in stare pura” (p.237), care se dezlantuie in tarile Occidentului si care reprezinta fenomenul cel mai alarmant al epocii noastre si, totodata, sfirsitul unui lung drum istoric si cultural. Este rodul culturii occidentale si repune in cauza insesi premisele acesteia, o cultura marcata de mitul posesiunii, al avutiei care s-a suprapus fiintei, fara sa-si vada desertaciunea. In opinia autorului, numai crestinismul are in sine fortele, valorile si prestigiul necesare pentru a reaseza lucrurile la locul lor. Dar cum, nu ni se spune.

In concluzie, “riturile si miturile traditiei nu mai reusesc sa-si indeplineasca functia integratoare si compensatorie in Occidentul secularizat. Nihilismul, acest oaspete nelinistitor, a invadat din nou casa omului. Omul, dezbracat de tot ceea ce il transcede, apare, poate pentru prima data in istorie, singur si lipsit de aparare in fata fortelor oarbe ale instinctului si ale agresivitatii. De toate acestea, religia viitorului, aceea fara de care umanitatea ar putea chiar sa se autodistruga, va trebui sa tina seama“. (p.239-240)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.