Reprezentantii mai multor societati comerciale au fost trimisi in judecata de procurorii DNA pentru ca au atras ilegal fonduri europene

avocat.jpg

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Iasi au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:

  • CIUBURCIU GABRIELA, actionar majoritar si director general al S.C. VASCAR S.A. Vaslui;
  • MIHAESCU CRISTIAN STEFAN, reprezentant legal al mai multor societati comerciale;
  • DORNEANU DAN EUGEN;
  • CEPOI IULIU, actionar si fost director comercial al SC Vascar SA, actionar unic la SC Plastics SRL Vaslui.
  • MORARU MIRCEA, fost angajat al SC Plastics SRL Vaslui.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In cursul anului 2006, SC Vascar SA, societate comerciala cu obiect de activitate fabricarea produselor din carne, a devenit beneficiara unor fonduri europene acordate prin programul SAPARD in vederea punerii in practica a unui proiect ce vizeaza modernizarea fabricii de produse din carne a societatii comerciale.

In acest context, in perioada noiembrie – decembrie 2005, inculpata Ciuburciu Gabriela, in calitate de asociat si director general al SC Vascar SA si responsabil legal al proiectului, a solicitat reprezentantilor unei societati comerciale din Italia sa mareasca pretul unei linii de fabricare a conservelor cu 20% si sa-i remita acest procent cu titlu de mita pentru ca, in cadrul procedurii de selectie a ofertelor, sa atribuie acestei firme contractul de achizitie a liniei de fabricare a conservelor. Din suma pretinsa, in lunile iunie – septembrie 2006, a primit suma totala de 175.600 euro, in mai multe transe, din care 77.500 de euro prin intermediul inculpatului Dorneanu Dan Eugen si 98.100 de euro in contul bancar al unei societati comerciale controlate de inculpata. De asemenea, in aceeasi perioada, inculpata a pretins si primit de la reprezentantii unei alte societati comerciale italiene suma de 9.950 de euro pentru a atribui si a incheia contractul de achizitie a unor utilaje pentru tratament termic. Pentru a crea aparenta de legalitate a primirii acestor sume si pentru a-i ascunde adevarata provenienta, inculpata a intocmit mai multe documente reprezentand pretinse contracte si alte documente justificative, incheiate cu firmele care au beneficiat de contractele de achizitii.

De asemenea, pentru a obtine in mod injust suma totala de 4.525.551,56 RON (echivalentul a aproximativ 1,4 milioane euro calculat la cursul din perioada efectuarii platilor) provenita din fonduri SAPARD si din bugetul national, inculpata Ciuburciu Gabriela a prezentat Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) mai multe documente si declaratii false si inexacte de natura sa creeze aparenta de legalitate a platilor efectuate in cadrul proiectului (oferte false, declaratii pe propria raspundere, contracte, etc.). In acest context, Ciuburciu Gabriela a fost ajutata de inculpatul Mihaescu Cristian Stefan, care i-a pus la dispozitie mai multe oferte false in cadrul procedurilor de achizitie derulate in cadrul proiectului, precum si de inculpatul Dorneanu Dan Eugen care a contribuit la intocmirea si prezentarea unor documente care atestau aspecte neconforme realitatii, ajutand-o totodata pe inculpata sa ascunda provenienta unor sume de bani si sa primeasca, in numerar, doua transe totalizand 77.500 euro din suma solicitata cu titlu de mita.

De asemenea, in cadrul aceluiasi proiect, inculpatii Cepoi Iuliu si Moraru Mircea au ajutat-o pe Ciuburciu Gabriela sa prezinte la APDRP documente si declaratii false (oferte, contracte, facturi, situatii de lucrari), care atestau in mod nereal ca firma lui Cepoi Iuliu, SC Plastics SRL, ar fi executat lucrari de constructii si instalatii, documente necesare decontarii unor contracte incheiate de SC Vascar SA cu firma lui Cepoi Iuliu. Mai mult decat atat, nu ar fi fost posibila incheierea acestor contracte, avand in vedere conflictul de interese ce rezulta din dubla calitate a inculpatului Cepoi Iuliu, de unic asociat al SC Plastics SRL Vaslui si de actionar al SC Vascar SA, conflict ce a fost ascuns reprezentantilor APDRP, prin prezentarea unor declaratii false date de catre inculpata Ciuburciu Gabriela.

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 6.006.298,93 lei, reprezentand valoarea intregii finantari nerambursabile acordate SC Vascar SA. In vederea recuperarii aceste pagube, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri imobile apartinand inculpatei Ciuburciu Gabriela.

La data de 2 iulie 2012, procurorii anticoruptie au dispus retinerea inculpatei Ciuburciu Gabriela pe o perioada de 24 de ore iar la data de 3 iulie 2012, Tribunalul Iasi a luat fata de inculpata masura obligarii de a nu parasi tara pe o perioada de 30 de zile (comunicatul nr. 531/VIII/3 din data de 4 iulie 2012).

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Bucuresti.

Aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top