Guvernul se așteaptă ca România să piardă o sumă care poate ajunge la 500 de milioane de euro din tranșa a treia de plată din PNRR, potrivit unor surse guvernamentale. Motivul este nerealizarea reformei privind managementul la companiile energetice de stat.
Comisia Europeană consideră că la unele companii, precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz și Transelectrica au fost numite, în consiliile de administrație, persoane care sunt incompatibile cu funcțiile pe care le dețin, iar procedurile de selecție nu au fost suficient de transparente.
Faptul că România va pierde bani a fost recunoscut, oficial, chiar de către ministrul proiectelor europene, Adrian Câciu, în urmă cu o săptămână. La rândul său, premierul Marcel Ciolacu afirma, în urmă cu două săptămâni, că reprezentanții Comisiei sunt nemulțumiți de modul în care se face selecția managerilor în companiile energetice.
Cu toate că sunt recunoscute aceste probleme, Guvernul nu intenționează să le rezolve, potrivit surselor guvernamentale. Între timp, apar noi numiri cu probleme.
Mai multe detalii: hotnews.ro