Se pregătește lansarea programelor Start-Up Nation, Femeia Antreprenor și a celui Româno-Elvețian

MEAT-sedinta.jpg

La ședința de lucru a Consiliului Consultativ pentru Dezvoltarea IMM-urilor (CCDIMM) au fost prezentate și dezbătute proiectele procedurilor de implementare ale programelor Start-Up NationFemeia Antreprenor, precum și a celui de Consolidare a IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare (Româno-Elvețian).

Ediția din acest an a programului Start-Up Nation va aduce, astfel, o serie de noutăți. În primul rând, acesta va beneficia de finanțare europeană, în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro. Conform aspectelor agreate în cadrul dezbaterii, antreprenorii vor putea accesa granturi nerambursabile majorate cu aproximativ 50.000 lei, fiind, însă, obligatorie formarea profesională. Acest criteriu de eligibilitate se referă la efectuarea unor cursuri de antreprenoriat, cu o durată de 40 de ore. Platforma electronică de înscriere va include, în acest sens, un modul dedicat selecției formatorilor.

Programul Femeia Antreprenor, lansat în consultare publică în prima jumătate a lunii martie, va fi complementar Start-Up Nation, vizând scalarea companiilor din România.

În cadrul discuțiilor, un alt punct de interes a fost Programul de consolidare a IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare, care beneficiază de un buget de peste 50 milioane CHF, din care 39 de milioane CHF fiind susținute din cea de-a doua contribuție a Programului de Cooperare Elvețiano-Român. Programul vizează transformarea verde și digitală a IMM-urilor din industria prelucrătoare. În context, a fost explorată posibilitatea includerii în categoria cheltuielilor eligibile a garanțiilor la creditul contractat în cadrul programului.

După armonizarea propunerilor formulate în cadrul ședinței de lucru de către membrii CCDIMM, proiectele de proceduri de implementare ale celor trei programe (Start-Up NationFemeia Antreprenor și Programul Româno-Elvețian) vor fi publicate pe paginile web ale Ministerului Economei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT): www.economie.gov.ro și www.imm.gov.ro.

Schemele de ajutor de stat și de minimis urmează să fie lansate și implementate de MEAT, alături de Agențiile Teritoriale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism.

Sursa: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top