Sesiunile de depunere a dosarelor în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus au fost prelungite

Programul-RABLA.png

Administrația Fondului pentru Mediu a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de acceptare a persoanelor juridice în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla Clasic) şi în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus) până la data de 20 noiembrie 2020.

De asemenea, sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare pentru Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic:staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ, a fost prelungită până la data de 30 noiembrie 2020.

”În direcția îndeplinirii obiectivelor europene și naționale privind mobilitatea urbană sustenabilă, susținem finanțarea achiziționării de autovehicule electrice și electrice hibride prin intermediul Programului Rabla Plus. În același timp, finanțăm în proporție de 90% din cheltuielile eligibile proiectele depuse de municipiile reședință de județ, în vederea extinderii reţelei de staţii de încărcare, atât de necesară în contextul intensificării utilizării autovehiculelor electrice la noi în țară. Aceste programe au efecte importante în ceea ce privește protecția mediului, reducerea consumului de combustibili convenționali, precum și de diminuare a poluării cauzate de traficul rutier”, a declarat președintele AFM, Dan Cătălin VATAMANU.

În cadrul Programului Rabla Plus, ca noutate, a fost introdusă eligibilitatea autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată cu cel mult 6 luni în urmă, față de data vânzării și care nu depășesc 6.000 km, inclusiv autovehicule care au fost utilizate pentru activităţi de Drive-Test/Demo.

De asemenea, a fost introdusă eligibilitatea și pentru acele autovehicule care, potrivit legislațiilor naționale din cadrul UE, au fost înmatriculate tehnic în vederea exportului către țara noastră.

Sursa: Administrația Fondului pentru Mediu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top