Sprijin de 32 milioane de lei pentru crescatorii de animale

animale.jpg

Crescatorii de animale vor primi si in acest an sprijin financiar conform   schemei de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor. Este vorba despre sprijinul financiar care se acorda pentru acoperirea costurilor administrative aferente intocmirii si mentinerii registrului genealogic, precum si a costurilor aferente testelor pentru determinarea calitatii genetice sau a randamentului genetic al septelului pentru speciile taurine, bubaline, porcine, ecvine, ovine si caprine.

Durata de aplicare a  acestei scheme de ajutor de stat este 2015 – 2020, cu o valoare maxima de 881,1 milioane lei, iar anual se aproba valoarea destinata sprijinirii crescatorilor de animale, cu incadrare in plafonul schemei de ajutor de stat.

Pentru anul 2016 Executivul a stabilit suma de 32 milioane de lei ca valoarea totala maxima a schemei de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor. Din aceasta suma, 18,5 milioane de lei se acorda pentru speciile taurine, bubaline, porcine si ecvine, iar 13,5 milioane lei pentru speciile ovine si caprine.

Guvernul va sustine cu cel mult 30 de lei la taurine, bubaline si ecvine, si cu 10 lei la ovine, caprine si porcine urmatoarele activitati:
– colectarea si gestionarea datelor privind animalele, respectiv originea animalului, data nasterii, data insamantarii, data iesirii din efectiv si cauza acesteia, evaluarea animalelor de catre expert, actualizarea si prelucrarea datelor necesare pentru intocmirea si mentinerea registrelor genealogice;
– activitatile administrative care au legatura cu inregistrarea datelor relevante privind animalele in registrele genealogice;
– actualizarea software-urilor pentru gestionarea datelor in registrele genealogice;
– publicarea informatiilor cu privire la registrele genealogice si a datelor din registrele genealogice; sau
– alte activitati conexe intocmirii si mentinerii registrului genealogic.

Pentru efectuarea testelor si controalelor, dar si pentru ”activitati conexe colectarii si evaluarii datelor obtinute din testele si controalele respective care vizeaza evaluarea genetica a animalelor pentru punerea in aplicare a unor tehnici avansate de reproducere si pentru mentinerea diversitatii genetice”, statul plateste:
-80 lei, in cazul controlului performantelor productiei de lapte, si 20 lei, in cazul controlului productiei de carne, pentru rasele de animale din speciile taurine si bubaline;
-15 lei, in cazul controlului performantelor productiei de lapte, 5 lei, in cazul productiei de carne, 3 lei, in cazul productiilor de lana, pentru rasele cu lana fina, si 4 lei, in cazul productiei de pielicele, pentru rasele de animale din speciile ovine si caprine;
-10 lei, in cazul controlului performantelor de productie la rasele de animale din specia porcine.

Organizatiile de crescatori care tin Registrul Genealogic si care fac actiunile de monitorizare si control a productiilor, precum si verificarile genetice, vor depune in continuare cererile pentru accesarea sprijinului la APIA, lunar sau trimestrial, in termen de 20 de zile lucratoare urmatoare incheierii lunii/trimestrului pentru care se solicita ajutorul de stat.

Totodata, actul normativ aprobat astazi simplifica documentatia si scurteaza termenul de depunere a cererii de plata pentru solicitantii de ajutor de stat. Mai exact, se elimina obligativitatea atasarii, la cererea initiala de solicitare de ajutor de stat, a copiilor contractelor de prestari de servicii incheiate intre prestatori si beneficiari, urmand ca solicitantul sa fie obligat sa le puna la dispozitia persoanelor din cadrul Agentiei Nationale pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu” care efectueaza inspectii.

De asemenea, intrucat termenul de depunere a cererii de plata de 30 de zile lucratoare de la incheierea lunii/trimestrului pentru care se solicita ajutorul de stat intarzie mult efectuarea platii, iar prestatorii intampina dificultati in asigurarea resurselor financiare pentru efectuarea serviciilor, se reduce acest termen la 20 de zile lucratoare.

Sursa: Guvernul Romaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top