2 milioane de euro pentru reabilitarea Vamii Portile de Fier I

Portile de Fier I, modernizare, reabilitare, fonduri europene

Vama Portile de Fier I va beneficia de 2 milioane de euro de la Ministerul Finantelor, in vederea executarii unor ample lucrari de extindere, reabilitare si modernizare, lucrari impuse de Uniunea Europeana.

Cu aceasta ocazie, se va pune capat si situatiilor neplacute a persoanelor care dintr-un motiv sau altul nu au dreptul sa intre in tarile din spatiul Schengen. Langa actualul corp de cladire, vor mai apare alte constructii cu destinati precise, atat pentru calatori, cat si pentru lucratorii vamali si politistii de frontiera.

Spatii de cazare

Conform declaratiilor sefului punctului vamal, Titu Netoiu, in cladirea PTF PF1, Uniunea Europeana impune ca aici sa existe o vama la standardele celor din Spatiul Schengen.

„Aici fiind o frontiera externa a Uniunii Europene, se impun unele conditii de trafic si chiar cazare. Urmeaza a fi construite unele spatii bine definite pentru persoanele care nu au dreptul, dintr-un motiv sau altul, sa intre in spatiul comunitar. Acestor persoane trebuie sa li se asigure spatii de stationare pana cand situatia lor va fi clarificata”, declara Titu Netoiu.

Acesta sustine ca vor fi construite spatii atat pentru copii, cat si pentru barbati si femei, grupuri sanitare, dormitoare si bucatarii. Conform acestuia, in perioada imediat urmatoare urmeaza ca licitatia sa fie publicata pe SEAP, finalizarea lucrarilor fiind estimata la sfarsitul anului 2010. Pe langa extinderea cladirii, se va pune accentul pe fluidizarea traficului auto, atat pe sensul de iesire din tara, cat si pe cel de iesire.

40 de ani de uitare

Punctul de Trecere a Frontierei Portile de Fier 1, a fost construit in 1970, iar pana in prezent, cladirea nu a beneficiat de nicio lucrare de reabilitare sau modernizare.

„Aceste lucrari de modernizare erau chiar necesare, avand in vedere ca de 40 de ani aici nu a mai fost executata o astfel de lucrare. stim cu totii ca atunci cand vine perioada concediilor sau a sarbatorilor, traficul prin vama este foarte mare. Chiar si in zilele de week-end, in special pe timpul verii, vama devine aglomerata. Asa ca acest proiect de modernizare este extrem de necesar si chiar se impunea”, mai specifica Titu Netoiu.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top