Proiect de aproape 5 milioane de euro pentru descentralizarea invatamantului preuniversitar

POS DRU, proiect, FSE, The Red Point, parteneriat, finantare

Valoarea proiectului este de aprox. 5 milioane de euro, iar termenul agreat pentru implementarea acestuia este de 36 de luni.

In derulare incepand cu 2008, acest proiect amplu are ca obiectiv general imbunatatirea managementului si capacitatii unitatilor de invatamant de a gestiona schimbarile antrenate de procesul de descentralizare la scara nationala, prin dezvoltarea serviciilor de consultanta si asistenta, dar si a unor instrumente alternative pentru cresterea constientizarii schimbarilor de catre entitatile interesate.

Beneficiarii acestui proiect sunt angajatii cu functii de conducere, monitorizare, evaluare si control din inspectoratele scolare, directori si membri ai consiliilor de administratie ale unitatilor de invatamant (cadre didactice, consilieri locali).

Proiectul se va implementa pana pana in 2011 si urmareste dezvoltarea si implementarea de instrumente si mecanisme de imbunatatire a invatamantului preuniversitar, inclusiv actiuni inovatoare si sprijin pentru dezvoltarea personalului in contextul descentralizarii.

Descentralizarea invatamantului preuniversitar din Romania este, indiscutabil, o prioritate nationala, iar proiectul initiat de Ministerul Educatiei face parte din acest proces, raspunzand unor nevoi reale cu care se confrunta scoala romaneasca in ansamblul ei.

Obiectivele in cadrul acestui proiect sunt, printre altele, testarea exercitarii unor competente partajate si delegate de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii catre comunitatea locala si scoala, imbunatatirea cadrului institutional si a proceselor de management financiar si de luare a deciziilor la nivelul scolilor si al autoritatii administratiei publice locale, dezvoltarea sistemelor de evaluare si monitorizare a managementului resurselor de care dispun scolile, intr-un mediu descentralizat.

Toate acestea vor permite intarirea autonomiei scolilor si sporirea implicarii autoritatilor locale in ceea ce priveste gestionarea unor categorii de cheltuieli pentru invatamant.

In cadrul acestui proiect un rol deosebit il va avea compania The Red Point, a carei echipa de specialisti va dezvolta o solutie software de tip Helpdesk, destinata eficientizarii activitatilor din cadrul procesului de descentralizare a invatamantului preuniversitar.

Aceasta solutie va permite administrarea centralizata a tuturor cererilor si problemelor intampinate de angajatii din institutiile de invatamant preuniversitar in procesul de descentralizare, asigurand in acelasi timp o comunicare facila si un mod eficient de urmarire si solutionare a tuturor problemelor.

The Red Point va raspunde de dezvoltarea si implementarea acestui sistem, precum si de mentenanta sistemului si instruirea utilizatorilor. De asemenea, The Red Point va realiza si tipari materialele de prezentare ale proiectului, necesare in cadrul campaniei nationale de comunicare pentru implementarea descentralizarii.

Compania The Red Point a fost aleasa ca partener in acest proiect datorita experientei echipei sale de consultanti in dezvoltarea si implementarea de sisteme informatice complexe, specifice mediului universitar, si avand in vedere pozitia de lider a companiei pe piata solutiilor software de management pentru mediul academic.

Expertiza companiei este atestata atat de portofoliul clientilor din mediul educational, ce cuprinde peste 24 de universitati-client, cat si de cei din domeniul comercial: retail, constructii si transport feroviar.

Folosind cele mai moderne tehnologii si metode de proiectare, precum si proceduri sigure de dezvoltare, testare si documentare, specialistii The Red Point proiecteaza solutii in concordanta cu cerintele specifice ale clientului, oferind calitate, fiabilitate si eficienta.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top