
Prezent la o reuniune pe teme legate de doctrina popular europeana, Boc a mentionat ca Executivul va lua aceasta decizie.
„Maine (17 februarie 2010) vom aproba in Guvern o ordonanta prin care sprijinim autoritatile locale care aduc bani europeni sa poata utiliza garantiile guvernamentale pentru plata cofinantarii, a contributiei lor la fondurile europene”, a spus Boc.
Saptamana trecuta, prim-ministrul Boc a informat reprezentantii unor firme de consultanta in domeniul accesarii fondurilor europene ca Ministerul Finantelor Publice pregatea un proiect de act normativ pentru acordarea de garantii de stat prin care sa sprijine autoritatile locale in accesarea fondurilor comunitare.
„Ministerul Finantelor are in pregatire un act normativ care sa sprijine autoritatile locale in privinta prefinantarii sau cofinantarii proiectelor europene prin utilizarea instrumentului garantiilor guvernamentale. Adica, acolo unde nu exista suficiente resurse financiare din partea autoritatilor, pentru a avea partea noastra de cofinantare a proiectului, utilizand instrumentul garantiilor statului, acest lucru va putea fi realizat pentru a ridica gradul de absorbtie a fondurilor comunitare”, a spus Boc, pe 11 februarie.