Doar doua proiecte din Valcea au fost aprobate dintre cele 55 depuse pe Masura 3.2.2

Masura 3.2.2, proiecte, PNDR, fonduri europene, absorbtie

„Zilele trecute, am aflat cu stupoare ca dintre cele 55 de documentatii au fost validate si acceptate doar doua proiecte. Inca nu cunosc cui apartine aceasta bizara decizie, dar in mod sigur voi gasi calea spre cei care trag sforile si obtureaza in mod criminal canalele de absorbtie a miliardelor de euro destinate Romaniei din partea Uniunii Europene”, a declarat luni Ion Calea.

In acelasi timp, presedintele CJ Valcea se declara „consternat” de faptul ca se continua imprumuturile la FMI, la banci comerciale, in timp ce fondurile europene alocate Romaniei nu sunt absorbite.

„Guvernul Boc are o rata de 6% de absorbtie a fondurilor comunitare cu programele operationale regionale si sectoriale. Si atunci, nu-mi explic cum vine asta: ne vaitam ca nu luam bani europeni, dar proiectele eligibile sunt respinse de la finantare”, a spus Ion Calea. Potrivit lui Calea, cu banii europeni autoritatile locale ar avea posibilitatea sa-si rezolve problemele de dezvoltare locala, fara sa mai fie nevoie de efort financiar propriu.

Extinderea si imbunatatirea retelei de drumuri de interes local ce apartine proprietatii publice a primariei, infiintarea si extinderea retelelor de alimentare cu apa si gaze sau de canalizare, executarea si modernizarea platformelor de depozitare a deseurilor, protejarea patrimoniului cultural si natural de interes local, restaurarea, consolidarea si conservarea obiectivelor sunt doar o parte abordata de proiectele depuse de autoritatile locale.

Potrivit datelor furnizate de Consiliul Judetean Valcea, din momentul in care Masura 3.2.2 a devenit operationala, in vara anului 2009, primariile rurale din judetul Valcea au depus 55 de proiecte care se conformeaza si raspund criteriilor impuse prin Programul National de Dezvoltare Rurala.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top