Inghesuiala mare in „Casa Verde”

panouri solare

Programul „Casa Verde” a debutat la Iasi cu mormane de solicitari depuse in numai citeva zile la Agentia pentru Protectia Mediului (APM). Iesenii care vor sa imbunatateasca eficienta termica a locuintelor folosind surse nepoluante au inregistrat aproape 100 de solicitari de la 1 iulie, zi in care s-a dat startul programului.

Fata de aceeasi perioada a anului trecut, numarul solicitarilor este foarte mare si se asteapta ca in urmatoarele zile sa urce si mai mult.

„Nu ne-am asteptat ca intr-o perioada asa de scurta sa fie asa multe cereri pentru acest program. Anul trecut s-au depus 444 dosare in decurs de sapte luni, adica de pe 1 iulie 2010 si pina pe 31 ianuarie 2011. Anul acesta, in numai citeva zile, s-au inregistrat peste 90 de solicitari. In 2011, programul nu are un termen limita pentru depunerea dosarelor de finantare, iar cei care vor inainta acum cererile vor fi serviti mai repede”, a precizat Danut Pirchiu, directorul executiv al APM Iasi.

Potrivit sursei mentionate, cea mai mare parte a solicitarilor sint pentru achizitia de panouri solare. „La fel, si anul trecut cea mai mare parte a cererilor au fost pentru panouri. Intr-o mica masura, au fost si pentru pompe de caldura, dar cam 2% din totalul cererilor”, a completat Pirchiu.

Programul „Casa Verde” este destinat inlocuirii vechiului sistem de incalzire al casei cu unul ce foloseste energie regenerabila. Astfel, pentru instalarea panourilor solare, Fondul de Mediu acorda pina la 6.000 de lei pentru fiecare solicitant, iar pentru pompele de caldura, suma este mai mare, adica 8.000 de lei. De asemenea, daca se opteaza pentru instalatiile de producere a energiei termice pe baza de peleti, brichete, tocatura lemnoasa sau alte reziduuri ori deseuri vegetale, suma maxima care poate fi primita este tot de 6.000 de lei.

„La o locuinta cu o suprafata de aproximativ 150 de metri patrati, instalatia pentru apa calda costa cam 10.000 de lei. Cu alte cuvinte, proprietarul nu trebuie sa scoata din buzunarul propriu decit 4.000 de lei. Firmele monteaza instalatia in maxim 30 de zile, dar toata vara beneficiarul are apa calda gratis, ceea ce conteaza mult la intretinere”, a explicat directorul APM.

In prima faza, cei interesati vor suporta toate cheltuielile pentru instalatii, ajutorul de la stat fiind acordat ulterior, dupa montaj. Iesenii care doresc sa depuna cereri de finantare la APM trebuie sa prezinte un dosar. In acesta trebuie sa fie anexate o cerere de finantare nerambursabila, o declaratie pe propria raspundere privind situatia imobilului plus o declaratie din care sa reiasa ca nu a mai beneficiat de un ajutor similar.

Mai trebuie adaugata o copie dupa actul de identitate, extras de carte funciara care sa ateste dreptul de proprietate sau coproprietate sau o autorizatie de constructie, certificat de atestare fiscala, adeverinta privind crearea unui cont bancar si un plic pe care vor fi mentionate numele si adresa completa a solicitantului, inclusiv titlul programului, si sesiunea de depunere.

„Aprobarea dosarului poate dura mai multe luni, in functie de numarul cererilor depuse la nivel national. Apoi va fi semnat contractul de finantare nerambursabila cu APM Iasi, adica acolo unde a fost depus dosarul”, a conchis Pirchiu.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top