HVB Bank Romania si BA – CA finanteaza constructia unui nou mall in Brasov

HVB Bank Romania impreuna cu Bank Austria Creditanstalt (BA-CA) finanteaza cu peste 6 milioane euro construirea centrului comercial Magnolia, ce va fi inaugurat de compania Temvar Center in Brasov, in noiembrie 2006. Facilitatea este acordata pe o perioada de 10 ani.

Situat in partea de sud-est a Brasovului, in cartierul Valea Cetatii, Magnolia Center va oferi o suprafata inchiriabila de aproximativ 7500 mp. Centrul comercial va gazdui supermarketul Artima, cu o suprafata de cca 2800 mp, magazinul DOMO, amenajat pe 1500 mp – cel mai mare magazin DOMO din Brasov, restaurante, o banca si numeroase alte magazine. Parcarea va avea o capacitate de 350 de locuri. Costul total al investitiei se va ridica la 9,5 milioane euro.

La finalul lunii august 2005, BA-CA si Banca tiriac au finalizat tranzactia ce va duce la fuziunea dintre HVB Bank Romania si Banca tiriac. Noua banca va detine cea de-a patra pozitie pe piata bancara romaneasca, cu o cota de aproximativ 7,5%. Din noiembrie 2005, HVB Bank Romania si Banca tiriac sunt subsidiare ale noului UniCredit Group. Cu active totale de peste 782 miliarde EUR si cu o capitalizare de piata de aproximativ 64 de miliarde EUR, la 16 martie 2006, noul UniCredit Group a devenit unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata europeana a serviciilor financiare.

Sursa: Redactia Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top