Exploatatiile agricole constituite din terenurile concesionate vor beneficia de sprijinul statului pentru infiintarea de plantatii viticole, pomicole si de arbusti fructiferi in anul 2006.
Guvernul a modificat hotararea prin care se acorda acest sprijin doar exploatatiilor detinute sau aflate in arenda.
O alta modificare vizeaza prelungirea termenului de depunere a cererilor solicitantilor pana la data de 25 septembrie 2006 pentru culturile de primavara si pana la 24 noiembrie 2006 pentru cele de toamna.
De asemenea, se prelungeste si data receptiei lucrarilor de infiintare a plantatiei viticole, pomicole si de arbusti fructiferi pana la data de 29 septembrie 2006 pentru culturile de primavara. Pentru culturile de toamna data ramane neschimbata, 30 noiembrie 2006.
Sprijinul financiar pentru infiintarea plantatiilor viticole, cu soiuri nobile pentru struguri de masa si de vin, admise in cultura este de 5.540 RON/ha, pentru infiintarea plantatiilor pomicole cu specii semintoase (de exemplu mar, par) este de 1.998 lei/ha, iar pentru infiintarea plantatiilor cu specii samburoase (cais, piersic, prun, visin, migdal, nuc) este de 989 lei/ha.
Suprafatele minime eligibile pentru care se acorda sprijin financiar sunt: vita de vie – de la 1 ha inclusiv; pomi fructiferi – de la 1 ha inclusiv; arbusti fructiferi – de la 0,3 ha inclusiv.