Seminarii de informare pentru IMM

Circa 800.000 euro fonduri nerambursabile sunt disponibile pentru finantarea intreprinzatorilor mici si mijlocii din Regiunea Centru prin programul Phare 2005 „Asistenta acordata IMM-urilor in scopul achizitionarii de servicii de consultanta in afaceri”. Pentru potentialii aplicanti care doresc mai multe informatii despre acest program, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru in colaborare cu asistenta tehnica contractata de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor vor sustine luni, 23 iulie 2007 la Targu Mures si miercuri, 25 iulie la Brasov, doua seminarii de informare.

Beneficiarii eligibili ai acestei scheme de finantare sunt IMM-urile (microintreprinderi, start-up-uri, intreprinderile mici si mijlocii) dar si organizatiile neguvernamentale care au IMM-uri ca membrii. Cei interesati, in cazul IMM-urilor, pot solicita pentru un proiect o finantare de cel putin 8 000 euro, dar nu mai mult de 20 000 euro si respectiv minim 20 000 euro si maxim 160 000 euro pentru ONG-urile care au IMM-uri ca membrii.

Termenul limita de depunere a proiectelor este 30 august 2007 iar proiectele trebuie sa solicite finantare pentru servicii de dezvoltare a afacerilor de tipul consultantei generale in management, instruire pentru resurse umane, asistenta in marketing si cercetare de piata, asistenta in productie, servicii IT, servicii specializate pe domenii de activitate, asistenta in obtinerea de finantare, precum si pentru cunoasterea, respectiv respectarea reglementarilor legale.

Contributia fiecarui beneficiar ca aport propriu trebuie sa fie de cel putin 50% in numerar la bugetul proiectului.

La acordarea finantarii vor fi prioritare proiectele care includ pachete de servicii de consultanta si nu cele ce prevad achizitionarea unui serviciu individual iar durata unui proiect nu poate sa depaseasca 12 luni.

Seminariile de informare a potentialilor beneficiari ai programul Phare 2005 „Asistenta acordata IMM-urilor in scopul achizitionarii de servicii de consultanta in afaceri”, vor avea loc dupa cum urmeaza:

– la Targu Mures, potentialii beneficiari din judetele Alba, Sibiu si Mures sunt asteptati luni, 23 iulie 2007, la sediul Camerei de Comert, Industrie si Agricultura, incepand cu ora 11:00.

– la Brasov, seminarul de informare va avea loc la sediul Consiliului Judetean Brasov, sala 120, incepand cu ora 11:00 si se adreseaza potentialilor aplicanti din judetele Brasov, Covasna si Harghita.

Informatii suplimentare:

www.adrcentru.ro
sau

www.mdlpl.ro

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top