In judetul Neamt va fi infiintat un centru regional de formare pentru administratia publica

In baza unui protocol de parteneriat incheiat cu Prefectura Neamt, incepind din luna iulie, Centrul Regional de Formare Continua pentru Administratia Publica Locala Iasi va fi reprezentat de o structura locala la nivelul judetului Neamt.

Aceasta va fi prima structura locala a unui centru regional al Institutului National de Administratie (INA) si se va realiza cu sprijinul proiectului Phare 2005, care sustine activitatea centrelor regionale INA. Cu aceasta ocazie, nu numai functionarii publici din administratie, ci si consilierii locali si cei judeteni vor avea ocazia sa dobindeasca cunostinte tehnice si practice din experienta unora din cei mai buni formatori de la nivel regional si national.

Prin infiintarea acestei structuri, cursurile de formare vor fi oferite direct la sediul institutiei publice beneficiare sau in localitatea in care se solicita aceste cursuri. Pe linga grila de programe oferita de Centrul regional, cursurile vor fi adaptate la nevoile institutiilor publice.

„Aceasta actiune este destinata oamenilor din judetul Neamt. Specializarea persoanelor implicate in activitatea publica este inca un pas pe care-l facem catre cetatean si cerintele lui”, a declarat prefectul Toader Mocanu.

Centrele Regionale de Formare Continua pentru Administratia Publica Locala sint singurele institutii publice acreditate sa faca formare in administratia publica. Oferta Centrului Regional Iasi include o paleta diversa de programe: achizitii publice, regimul juridic al proprietatii publice, managementul dezvoltarii organizationale, dezvoltare economica regionala si locala, protectia juridica a drepturilor omului, managementul resurselor umane.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top