Doar 12% dintre antreprenorii creativi considera ca actualul context economic este prielnic pentru business, iar, in acest context, 17% dintre cei intervievati iau in considerare extinderea afacerii in urmatorul an, potrivit „Barometrului Mintilor Creative”.
„Antreprenorii din Bucuresti, Cluj-Napoca si Iasi sunt mai increzatori in mediul economic decat cei din Brasov si Timisoara; totodata, antreprenorii creativi din Cluj-Napoca, Iasi si Brasov sunt mai dornici sa işi dezvolte afacerile decat cei din Timisoara si Bucuresti. Atat afacerile mature, cat si cele in curs de dezvoltare reusesc intr-o proportie asemanatoare sa faca unele investitii sau, cel putin, sa se mentina pe linia de plutire din punctul de vedere al sanatatii afacerii. In acelasi timp, eforturile de realizare a investitiilor, precum si amploarea acestora, pot fi resimtite diferit in functie de domeniul de activitate al afacerii”, au mentionat realizatorii „Barometrului Mintilor Creative”.
Acest studiu a fost realizat in perioada 5-22 octombrie 2018, cu o componenta calitativa si una cantitativa. Rezultatele se bazeaza pe raspunsurile a peste 200 de antreprenori cu functii de conducere in intreprinderi mici si mijlocii din toate industriile creative conform codurilor CAEN din Romania, respectiv artistic, arhitectura şi proiectare, design, publicitate, tipografie, editura, servicii foto-video, cercetare şi inovaţie, precum si IT.
Schimbarile legislative (24%), accesul la resurse umane calificate (19%) si problemele de cash flow (16%) sunt principalele bariere in calea dezvoltarii afacerilor din industriile creative. Alaturi de conditiile economice generale, puterea scazuta de cumparare si atragerea de noi clienti, acestea sunt cele mai mari impedimente atat pentru afacerile mature, cat si pentru cele in curs de dezvoltare.
„Cele mai multe afaceri creative au nevoie de sprijin pentru dezvoltarea si diversificarea produselor si serviciilor, finantarea rapida si avantajoasa, cresterea notorietatii, precum si in recrutare si cresterea vanzarilor”, se mai scrie in studiul citat.
Cel mai util instrument financiar pentru antreprenorii creativi este auto-finantarea (66%), iar unul din patru antreprenori considera ca finantarea prin fonduri europene le este necesara. Cele mai utilizate servicii financiare sunt internet sau mobile banking-ul si platile online, urmate de carduri si liniile de credit pe termen scurt.
„Antreprenorii creativi sunt reticenti la sursele de finantare externe sau inca nu au identificat posibilitatea de a le utiliza pentru a-si dezvolta afacerea. Cele mai mari obstacole sunt dobanzile mari (19%) si procedurile greoaie din programele publice de finantare (15%)”, se mai arata in „Barometrul Mintilor Creative”.
Clientii afacerilor creative sunt diferiti, insa au cateva asteptari si trasaturi comune. Indiferent daca sunt persoane fizice sau firme, acestia sunt exigenti, urmaresc inovatia, promptitudinea, unicitatea si cauta calitatea la un pret corect.
Peste jumatate dintre antreprenorii creativi vin din sectorul privat si o treime din sectorul public. Cei mai multi dintre antreprenori (83%) considera ca experienţa profesionala anterioara le-a fost de ajutor in activitatea de antreprenoriat actuala, iar 73% declara ca studiile absolvite şi reţeaua profesionala construita i-au ajutat in activitatea antreprenoriala.
Aproximativ jumatate dintre antreprenori intervievati intentioneaza sa faca angajari in urmatorul an, iar majoritatea isi doreşte sa recruteze angajati cu norma intreaga. Candidatii din generatia Millennials (18-34 de ani) sunt cei mai cautati de antreprenori. Cele mai importante criterii de recrutare sunt entuziasmul si implicarea, urmate de personalitatea candidatului, potrivirea culturii organizationale cu candidatul si experienta in domeniu. Pe o pozitie inferioara, dar tot in topul prioritatilor, sunt educatia si asteptarile salariale.
„Barometrul Mintilor Creative” face parte din Platforma Mintilor Creative, programul educational aflat in portofoliul UniCredit Bank, alaturi de Academia Mintilor Creative, programul de educatie financiara si antreprenoriala, Miercurea Mintilor Creative, festival de shopping si socializare dedicat afacerilor creative, Ghidul 24/7 si Pachetul Creativ.
Sursa: Hotnews.ro