Subventii pentru vizite de studiu adresate specialistilor in educatie si formare profesionala

pix.jpg

contractSpecialistii in educatie si formare sunt invitati sa isi exprime interesul pentru urmatoarea runda de vizite de studiu, runda ce include 119 vizite de studiu in 28 de tari, programate in perioada septembrie 2013 – februarie 2014.

Participantii, persoane cu putere de decizie in domeniul educatiei si formarii, precum si alti specialisti in educatie, formare si din partea partenerilor sociali, vor primi o subventie UE pentru acoperirea cheltuielilor aferente acestor vizite.

In cadrul acestor vizite, cu o durata de trei pana la cinci zile, participantii vor studia aproximativ 30 de teme diferite conexe educatiei si formarii profesionale la nivel european, printre care:

  • Dobandirea competentelor-cheie (invatarea si predarea limbilor straine, educatie pentru cetatenia activa, folosirea tehnologiilor informationale etc.);
  • Invatarea prin munca si tranzitia de la sectorul de educatie si formare pe piata muncii;
  • Cooperare intre scoli si institutiile de formare, companii si comunitatile locale;
  • Oportunitati egale pentru grupuri dezavantajate;
  • Formare initiala si continua a profesorilor, formatorilor si liderilor din domeniul educational.

Cine poate beneficia?

  • Persoanele cu putere de decizie in domeniul educatiei si formarii – la nivel local, regional sau national;
  • Reprezentantii asociatiilor de angajati si ai sindicatelor;
  • Directori de scoli, centre de formare, servicii de consiliere si de centre de validare si acreditare;
  • Profesori formatori;
  • Inspectori in domeniul educatiei si formarii.

Candidatii interesati sa participe vor lua legatura cu agentiile nationale din tara lor si vor completa formularul de inscriere online pe pagina de internet dedicata vizitelor de studiu, pana pe data de 28 martie 2013, ora 12:00 CET.

Context

Programul de vizite de studiu, coordonat de Cedefop, este parte din programul Comisiei Europene pentru invatare continua pe intreg parcursul vietii, program care se va incheia in 2013. Aceasta este penultima runda de inscrieri.

In intervalul 2008 – 2012, 10.063 persoane din 33 de tari au primit subventii din partea UE pentru a participa intr-un numar de 934 de vizite de studiu, organizate in 30 de tari. Mai mult de 600 de institutii si organizatii de educatie si formare au fost gazdele acestor vizite. 97% dintre participanti si 96% dintre organizatori au declarat ca au fost multumiti si foarte multumiti de experienta acestor vizite de studiu.

Sursa: Comisia Europeana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top