Sute de oameni de afaceri propun Guvernului să facă un eventual împrumut la FMI pentru o intervenție publică de 30 miliarde Euro în economie

Bani-pixabay.jpg

Sute de oameni de afaceri din IT, sănătate, construcții, fonduri de investiții, propun Guvernului și celorlalți decidenți ca statul român să se împrumute eventual la Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru a finanța o intervenție publică de 30 de miliarde de euro în economie, inclusiv prin scheme de creditare mai mari pentru firme private și investiții în autostrăzi și digitalizare.

„România poate apela, desigur, atât la instituții financiare naționale, cât și internaționale, inclusiv BERD sau FMI, cât și la alte tipuri de finanțare, cu analiza celor mai bune opțiuni din perspectiva condițiilor, costurilor și a maturității finanțării”- scrie în document, printre altele.

Setul de propuneri a fost prezentat, luni, de antreprenorul Marius Ghenea, pe blogul său, sub forma unui „Manifest pentru Salvarea Economiei României”. Documentul este datat 7 aprilie 2020, probabil ziua în care ar urma să fie trimis președintelui Iohannis, premierului Ludovic Orban, șefilor celor două Camere ale Parlamentului, Titus Corlățean și Marcel Ciolacu, și liderilor principalelor partide.

Apelul este semnat de sute de antreprenori și manageri de firme private, din mai toate sectoarele. Mai figurează ca semnatari și alte nume importante din business, ca: Dan Șucu (fondator Mobexpert), Dragoș Petrescu (fondator Citygrill), Bogdan Herea-Buzatu (CEO PitechPlus), Mihai Marcu (președinte MedLife), Wargha Enayati (fondator al spitalelor Regina Maria), Liviu Drăgan (CEO al Druid), Cristian Dascălu (partener în fondul GapMinder VC), Cristian Erbașu (proprietar Construcții Erbașu), Daniela Apolozan (DocProcess), Iulian Cîrciumaru (managing partner V7 Capital), Felix Pătrășcanu (cofondator FAN Courier).

Oamenii de afaceri consideră că măsurile luate până acum de guvern ca urmare a crizei coronavorus COVID-19 „nu vor preveni colapsul multor companii”. Astfel, actualele scheme credite cu dobânzi plătite de stat și garanții publice pentru firme, șomajul tehnic plătit de stat pe perioada stării de urgență sau faciltatea de amânare la plata ratelor sunt insuficente în opinia antreprenorilor și managerilor semnatari.

Câteva dintre ideile prezentate în manifestul oamenilor de afaceri:

  • Am putea să ne îndatorăm mai mult decât alte țări, nemaifiind ținuți de deficitul bugetar de 3%, pe care nu îl mai poate respecta nicio țară din Uniunea Europeană, și de limita maximă de datorie guvernamentală de 60% din PIB de care România este încă departe chiar și cu această intervenție propusă.
  • România poate apela, desigur, atât la instituții financiare naționale, cât și internaționale, inclusiv BERD sau FMI, cât și la alte tipuri de finanțare, cu analiza celor mai bune opțiuni din perspectiva condițiilor, costurilor și a maturității finanțării. Suntem conștienți că România nu dispune de resursele altor țări mai dezvoltate, care alocă sume nemaivăzute până acum, suntem conștienți de faptul că ar putea exista și efecte colaterale în urma unei astfel de intervenții economice majore, consecințe din punct de vedere al monedei naționale, inflației etc., suntem conștienți că sumele împrumutate ar putea costa mult și să fie lăsate moștenire nedorită următoarelor generații. Dar credem că dacă acest efort nu se va face, consecințele vor fi și mai grave, pe termen lung.
  • ECONOMIA ROMÂNEASCĂ ARE NEVOIE DE AJUTOR – INTERVENȚIE de până la 15% din PIB. La nivelul actual al PIB-ului nominal al României și impactului estimat, intervenția de stat în economie să fie substanțială, propunerea noastră fiind de până la 15% din PIB – ca. 30 miliarde €.
  • Guvernul României ar trebui să pregătească măsuri corelate cu acest nivel de până la 15% din PIB, ca suport direct al statului, deci prin injecții de cash și forme de garantare a creditării economiei, inclusiv pentru gospodăriile/persoanele afectate, precum și mărirea semnificativă a investițiilor publice – peste nivelul inițial bugetat pentru 2020 – investiții care pot ajuta la repornirea economiei și crearea de locuri de muncă, atât pe zona de infrastructură mare, unde România oricum este încă deficitară, cât… Detalii găsiți aici.

One thought on “Sute de oameni de afaceri propun Guvernului să facă un eventual împrumut la FMI pentru o intervenție publică de 30 miliarde Euro în economie”

  1. Balici Mihai spune:

    OPRITI IMPRUMUTURILE SUB MASCA CORONAVIRUSULUI ,ACESTI BANI NU AJUNG LA POPOR
    Cine plateste aceste 30 de miliarde de euro ,deja avem 190 de miliarde de euro imprumutati
    Cu ce sa le achiti , petrol , gaze, energie electrica, padurile , bancile sunt toate instrainate
    statul nu mai are nimic, poporul va plati 5 generatii dupa noi si am pus streangul de gat pentru 5 generatii
    A imprumutat Basescu 20 de miliarde de euro , de care au profitat borfasii tarii ,acum sa ne imprumutam din nou
    Dar profitul de milioane de euro adunati ani la rand din sangele acestui popor unde sunt
    D-l Putin cand a fost in vizita la o mare fabrica de ciment din Ural , cand patronul voia sa o inchida ,ca nu mai are profit, a ordonat sa mentina fabrica si sa isi aduca sutele de milioane de euro din bancile straine si sa le dea la muncitori, daca nu puscarie in Siberia 25 de ani
    Ai nostri repede cand nu mai au profit sa inchida si sa dea oamenii afara , statul ,adica poporul sarac sa suporte tot el cheltuielile cu somajul iar companiile isi tin banii prin paradisuri fiscale
    Aceasta inseamna capitalism neispravit ,care a adus Romania in faliment , de nu are o fabrica de medicamente ,de combinezoane, noi care in socialism construiam vapoare, avioane etc
    Va intrebati daca vine un cutremur cum va face fata unei asemenea nenorociri tara noastra atat de saracita
    Romania trebuie sa iasa din aceasta structura malefica ,corupta denumite pompos UE sa se alinieze Rusiei d-lui Putin sa coboare preturile la nivelul Rusiei sa avem acces la resurse ieftine de materii prime , sa avem o piata de desfacere uriasa , sa redevenim ce am fost tara indusatrial agrara cu ajutorul fratesc al URSS si nu tara falimentara cu ajutorul imperialismului American si vest European decadent aflat in ultima faza de putrefactie (Marx si Engels)
    Asa sa na ajute D-zeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.