Voda Base si Unirea

Ei nu stiu ca poporul are intotdeauna dreptate. Problema e ca „poporul” a inceput sa fie format mai mult din pensionarii din structurile de forta din vremuri de trista amintire.

In fiecare an, pe 24 ianuarie stil vechi (singura noastra sarbatoare neactualizata la calendarul gregorian), sarbatorim cu un entuziasm tot mai searbad si inghetat, „mica unire” din 1859, dintre Moldova si Tara Romaneasca, care a pus bazele noii Romanii. Serbarea are loc in special la Iasi si, mai nou la Focsani (de ce nu la Buzau?); bucurestenii si restul tarii nu se prea deranjeaza, in afara propagandei mediatice bineinteles. Mai cu seama in anii electorali, reinarmati cu idealuri pasoptiste, principalii politruci ai tarii, dar si altii mai maruntei insa dornici de afirmare, pogoara „da la Bucale” pentru a se calca in picioare la statuia lui Cuza si se intrec in discursuri patriotarde, mai ceva ca Birlic in „Piata Endependenti”. Fanfara cinta, elevi scosi din scoli tipa isterizati de ger si etnobotanice, iar fete imbracate in costume populare invirt „hora unirii” de mina cu vajnicii politruci imbujorati de placere si de patriotism.

Dar, de fapt, ce serbam noi, iesenii, la 24 ianuarie (stil vechi)? Serbam bezmetici pierderea statutului de capitala si dirijarea celor mai importante fonduri de la buget catre saivanele turcite ale lui Bucur. Istoricii stiu ca la vremea aceea Moldova statea mult mai bine decit Tara Romaneasca din punct de vedere economic si cultural, mai ales Iasiul, care mai apoi a fost blagoslovit cu citeva constructii importante doar cind iesenii mai aruncau cu oua si patlagele in musafiri precum Carol I sau Ferdinand, regi de import ce-au fost adusi de „elita bucuresteana” pentru a-l inlocui pe mazilitul Voda Cuza. Asa ne-am ales, totusi, cu Mitropolia, Palatul Culturii si actualul Teatru National.

Dupa Primul Razboi Mondial, Iasiul a fost uitat, devenind o simpla resedinta de judet, ca Slobozia, sau Botosaniul. Omogenizarea in jos a fost ridicata pe noi culmi de catre comunisti, cind orasul s-a umplut de uzine ineficiente si de cartiere muncitoresti, populate cu noile „elite”. Dupa 1989, s-au produs noi stratificari si diferentieri, dar tot in defavoarea Iasiului, de data aceasta, in primul rind, datorita contraperformantei cronice a politrucilor locali. Industria a fost pusa la pamint, investitorii seriosi, romani sau straini, ii numeri pe degetele de la o mina, principalele institutii culturale si de sanatate sint sub schele de zeci de ani si se distrug (vezi Teatrul National, Filarmonica, Palatul Culturii, Biserica Trei Ierarhi, palatul Roznovanu, Tribunalul, aproape toate spitalele s.a.), iar somajul si saracia sint la ele acasa.

Si uite-asa, incet-incet, Iasiul devine un „loc in care nu se intimpla nimic”, singurele drumuri de evadare ducind, cum spunea cineva, fie spre Bucuresti, fie spre cimitir… Noroc cu aceste festivitati care ne mai scot din anonimat de doua ori pe an: pe 24 ianuarie (stil vechi) si pe 14 octombrie, la hramul cuvioasei Parascheva, cind iarasi, politruci de rang inalt vin sa se roage pentru „succesuri” in urmatoarea campanie electorala si – desigur – pentru a-si afisa credinta in fata populatiei inghesuite si muta de admiratie, maninca o galusca la Primarie, promit ajutoare oricarui vrea sa-i asculte si dau fuguta inapoi in Capitala. Atit ne-au mai ramas ca branduri cunoscute: Mitropolia, Universitatea, Fabrica de Antibiotice, vinul de Cotnari si Spitalul Socola…

Anul aceasta serbarea „micii uniri” a cunoscut un specific aparte, profund dezbinatoriu. Pe de o parte, Basescu, Udrea si tot mai plimbatul Baconschi au iesit opariti din baia de multime, fiind huiduiti si blagosloviti cu cuvinte grele de catre pensionarii militari, politieni si cei din „servicii”, care au parasit devreme armata „intregului popor”, ce nu incapea in NATO, pentru niste pensii frumusele, iar acum s-au trezit cu ele diminuate ilegal de catre acelasi bezmetic taietor „in carne vie”, Emil Boc and co. si, in general, de publicul flamind aflat in piata in asteptarea unei portii de fasole cu ciolan „a la Cirlan”. In timp ce era trimis „dupa Voda”, Basescu rinjea reptilian si-si tot stergea lacrimi de ger dupa o obositoare noapte petrecuta in acelasi hotel cu Elena.

Pe de alta parte, liderii opozitiei, Ponta, Antonescu si ala micu de la conservatori, am uitat cum il cheama, dar nu cred ca e o problema, au promis zglobii si plini de sine, in conferinte de presa, o noua unire „mica” a partidelor lor, cu scopul darimarii actualei puteri. Problema e ca pe astia actuali chiar nu-i mai voteaza nimeni, iar viitoarea putere de stinga-centru-dreapta va ramine fara opozitie, ceea ce nu ar fi foarte indicat pentru o democratie nu tocmai teafara ca a noastra si mai ales intr-o perioada atit de critica, in care, de pilda, japonezii ne vad pe locul 12 in lume si 1 in Europa intr-un clasament al tarilor cu perspectiva de foamete.

Sint de felicitat pensionarii din armata-politie-servicii secrete pentru capacitatea de mobilizare, in toata tara, spre deosebire de profesori si personal medical, care nu s-au dovedit capabili decit de gesturi individuale. Asta pentru ca e nevoie si de atitudine in fata batjocurii, e nevoie de putina onoare si demnitate, virtuti la care populatia de pe aceste meleaguri nu prea exceleaza, din pacate. Nimeni nu se bucura cind sint intinate simboluri nationale, cind e vrajba si ura intre compatrioti, dar pentru asta, dupa parerea mea, sint de vina chiar guvernantii acestia cinici si dispretuitori de oameni. Ei nu stiu ca poporul are intotdeauna dreptate. Problema e ca „poporul” a inceput sa fie format mai mult din pensionarii din structurile de forta din vremuri de trista amintire.

Una peste alta, a fost o sarbatoare trista, intr-un oras trist, dintr-o tara trista, lipsita de noroc, in care un singur om, si ala chel, a ajuns sa spuna ce legi trebuie respectate si o hoarda de boci se inghesuie sa-i dea dreptate si sa aplice intocmai invataturile noului Voda „da Bucale”.