Dati-mi si mie!

 

Era odata un roman care tinea in spate doi asistati… Cam asa ar suna o poveste apocaliptica despre felul in care s-a sinucis Romania ca natie, o natie de asistati in care fiecare a doua mana sta intinsa catre baierele unei pungi tot mai stravezii. Si punga asta arata tot mai drastic goliciunea din interiorul ei, ecoul luand locul unor bogatii mai mult potentiale decat reale.
Sunt un frustrat. Macar defectul asta mi-l recunosc. Imi adun frustrarile avute in legatura cu o tara bogata, dar care inca umbla in opinci de iobag… Romania a adunat in ultima vreme peste 10 milioane de asistati din bugetul statului, buget la care contribuie doar aproximativ 5 milioane de oameni.

Antreprenoriat, intreprinzator, investitor, patron, manager, pentru marea majoritate a oamenilor, sunt doar niste cuvinte ce suna mai mult sau mai putin bine in strategii de dezvoltare fluturate de politicieni, cu diverse ocazii. Luam imprumuturi externe si ne zbatem sa le directionam catre acelasi san al asistarii de la care asteptam solutiile mieroase. Dar, la un moment dat, in ritmul asta, ne vom trezi ca mierea supta s-a transformat in pelin.

Adio politici de infrumusetare, sustinere sau revigorare a surselor de venit la bugetul de stat. In loc sa sustinem o economie sanatoasa, buna de muls, fericita si prospera am senzatia ca politica de azi se concentreaza mai multe pe directia „Vaca-economie, ce avem azi la micul dejun, lapte sau carne? Te mulg sau te tai?”

Pe de alta parte sunt poate si eu un biet naiv. O natie de asistati e mai usor de condus., de manat, de manipulat. „De maine crestem punctul de pensie cu 0,01%”… si 6 milioane de pensionari mai respira o zi! O sa intind si eu mana (poate in turma de asistati nu o sa fiu prea diferit)… si o sa astept rasplata cuminteniei. Dar teama mi-e ca singura „fericire” mi-o va plasa in palma vreun porumbel bezmetic.

Doru Lupeanu (Consultant, Fix Up Marketing)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *