Fondurile structurale au ajuns la Primaria Odobesti

Odobesti, fonduri nerambursabile, POS DCA, POR, FSE

„In valoare de 406.394,85 lei, proiectul Cresterea nivelului de pregatire profesionala a angajatilor Primariei orasului Odobesti prin POS DCA are ca scop perfectionarea personalului din administratia publica. De aceea, proiectul cuprinde sesiuni de formare profesionala in care vor fi incluse toate birourile din administratia locala odobesteana. Exista cursuri pentru managementul proiectelor, managementul serviciilor sociale, cursuri de engleza si calculator, cursuri pentru managementul impozitelor si taxelor locale”, spune primarul Daniel Nicolas.

Inceput pe 17 martie, proiectul va fi finalizat la jumatatea lunii martie 2010. Sesiunile de formare vor debuta din aceasta luna, angajatii participand la aceste cursuri dupa orele de program.

„Cu acest proiect am deschis drumul fondurilor structurale la Odobesti, iar partea de cofinantare din partea Primariei este de doar 2% din totalul sumei. Prin Biroul pentru Proiecte cu Finantare Internationala al Primariei am depus cereri de proiecte si pe alte linii de finantare din fonduri structurale, iar in perioada urmatoare vom depune un proiect pe Programul Operational Regional, Axa Prioritara 5.1, pentru refacerea patrimoniului odobestean. Prin acest proiect intentionam sa restauram si sa redam circuitului turistic si cultural cateva din cele mai importante imobile din orasul Odobesti. Din acest punct de vedere, fondurile structurale sunt o mina de aur pentru localitata noastra si prin intermediul acestor fonduri structurale speram sa putem moderniza si infrastructura localitatii”, mai spune primarul Daniel Nicolas.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *