Bancile romanesti prefera externalizarea creditelor

Pentru a-si reduce costurile, bancile prefera externalizarea creditelor.

Majoritatea bancilor vor continua sa-si externalizeze creditele catre bancile-mama din alte tari pentru a-si reduce costurile, intrucat rezervele minime obligatorii impuse de Banca Nationala a Romaniei sunt foarte mari.

Pana cand rezervele minime obligatorii nu se vor diminua la nivelul celorlalte tari din Europa Centrala si de Est, bancile nu vor renunta la aceasta masura. De exemplu, Cehia sau alte tari au un nivel al rezervelor minime obligatorii de sub 4-5%. In Romania la un astfel de nivel nu se poate ajunge nici in 2-3 ani.

Costul suplimentar cu rezervele minime obligatorii a determinat bancile sa-si externalizeze creditele catre bancile-mama din alte tari. Procedeul presupune depunerea de catre banca din Romania a garantiilor la banca-mama pentru clientul din tara noastra. Astfel, daca cererea clientului din Romania este acceptata de banca din tara, dosarul de credit va fi preluat de banca din strainatate, iar apoi banca din Romania urmeaza sa depuna garantiile pentru respectivul client.

Banca Nationala a Romaniei impune bancilor comerciale un nivel actual al ratelor rezervelor minime obligatorii de 20% din pasivele in lei ale institutiilor de credit si de 40% din cele in valuta, indiferent daca pasivele au scadenta reziduala mai mica sau mai mare de doi ani.

La nivelul anului 2005, exportul de credite se ridica la aproximativ 3 miliarde de euro.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu declara ca banca centrala intentioneaza sa coboare nivelul rezervelor minime obligatorii in valuta, deoarece nu vrea sa mentina un tratament discriminatoriu pentru bancile romanesti, dar nu doreste sa relaxeze politica monetara.

Sursa: Curierul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *